Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cresc costurile, crește absorbția de fonduri europene. Cu câte milioane se vindecă soldații

Zoom Cresc costurile, crește absorbția de fonduri europene. Cu câte milioane se vindecă soldații

Am fi putut încasa din PNRR un purcoi de bani, dar trebuie să ne mulțumim cu un porcușor, căci suntem undeva la 60% absorbție astăzi și, chiar dacă se lucrează și se facturează 24 de ore pe zi, uneori și noaptea, nici în cele mai frumoase și umede vise n-o să depășim 90%. Sau, cine știe, poate că porcul românesc se transformă chiar în purcoi, în ajun de termen-limită. Mai ales că românii sunt inventivi, se descurcă din pix, fac să fie bine, ca să nu fie rău.

Să luăm un exemplu de bani din PNRR folosiți extrem de util. Era 4 aprilie 2022 și Ministerul Apărării, prin intermediul UM 02523 Iași, semna un contract pentru construcția unui pavilion nou, bloc chirurgical de politraumă, în cadrul Cazarmei 1044 Sibiu. Adică în cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu.

În urma licitației, contractul a fost câștigat de asocierea dintre Eurocerad International, Bog’Art și Gotracam SRL, pentru suma de 79.261.858 lei, plus TVA. Ulterior, în 20 aprilie 2023, a fost semnat și contractul de finanțare prin PNRR. Astfel, băieții de la firmele astea s-au pus pe treabă și s-a lucrat intens, ca totul să fie gata până pe 30 iunie 2026, să ne încadrăm în termene. Numai că anul ăsta s-au petrecut o groază de neprevăzute, ca să zicem așa.

Contractul inițial a fost modificat de nu mai puțin de nouă ori, prin acte adiționale, toate fiind operate între februarie și iulie anul acesta. Mai departe de termenul depășit, căci suntem deja în iulie și termenul de finalizare a lucrărilor este acum de 68 de luni de la începere, valoarea contractului a ajuns la 117.704.692 lei, plus TVA. E drept, în 2 iulie fusese chiar 120 de milioane, dar s-a mai modificat o dată, în 3 iulie, și s-a ajuns la acești aproape 118 milioane, cu aproape 50% în plus față de valoarea inițială. Practic, numai din adiționalele astea creștem rata de absorbție de ne rămâne PNRR-ul mic.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia