Cel mai bun lucru din ultimii ani, exceptând faptul că n-am pierdut vreun meci la Campionatul Mondial de fotbal, a fost introducerea SGR – sistemul de garanție – returnare pentru ambalaje. Sunt deja aproape trei ani de când sistemul funcționează și e nu doar un succes, ci un exemplu pentru tot ce înseamnă reciclare. Nu există multe motive pentru care străinii se pot uita cu invidie la noi, dar în ce privește funcționalitatea SGR chiar suntem campioni.
Peste 9 miliarde de recipiente au fost colectate în ăștia aproape trei ani iar infrastructura de colectare acoperă peste 90% din România. E un succes care nu poate fi pus la îndoială.
Mai departe de cifre există o realitate care se vede ochiul liber. Orașele sunt mai curate de când toți boschetarii au devenit agenți de curățenie. Colectarea PET-urior a transformat oamenii străzii într-o componentă utilă a societății. Fără să vrea, statul a făcut ceva bun atât pentru ei, cât și pentru orașe și mediu. Este cel mai mare win-win al unei politici sociale în materie de homelessness din România. Și din păcate cam singurul, căci astfel de probleme nu par să țină agenda publică pe la noi. Tot ce avem, în materie de politici publice, în segmentul ăsta, ține mai mult de statistică, în sensul că există câte un loc, câte ceva pe ici, pe colo, cât să putem bifa într-un excel că avem și noi. Adăposturi, cantine, dușuri, segment ONG care să fie susținut public, centre de dezintoxicare, campanii de intervenție și reabilitare, aici avem nimic spre deloc.
Și, totuși, sistemul de garanție – returnare a PET-urilor a dat o nesperată mână de ajutor celei mai amărâte și nenorocite pături sociale. Cei care dormeau pe străzi și hălăduiau fără direcție au acum o ocupație și sunt utili orașului și societății. Nu e puțin lucru. Cerșitul, mai departe de o ramură a industriei interlope, nu mai e azi ultima și singura formă de subzistență a unui om al străzii. În bună parte, cei care ajung pe străzi și sunt cât de cât apți fizic, adună sticle și nu mai dorm cu burta goală, în timp ce străzile orașului sunt mai curate.
Nu pot să privesc decât cu apreciere către un om al străzii care caută și adună sticle goale. Însă tot acest sistem util și funcțional a scos la realitate o altă realitate pe care cu greu ne place să o admitem. Una care îți rupe cu adevărat inima, chiar mai tare decât un cerșetor cu poveste.
Pe lângă oamenii străzii, printre căutătorii de sticle și-au făcut loc și o groază de oameni simpli, care nu-s ai străzii. Și cu siguranță nici ai statului, nici ai acestei țări care, prin corupție, dezinteres și lipsă de politici publice îi trimite să caute sticle, cot la cot cu boschetarii.
Am văzut în ultimii ani zeci de cazuri care pur și simplu m-au sfâșiat. Oameni în etate, îmbrăcați în haine ponosite, dar curate, cu o aură tristă și demnă în același timp, ca a unor bunici uitați de familie și societate, ieșiți parcă la plimbare ori cumpărături, ajung să caute prin tomberoane și coșuri de gunoi după cei 50 de bani, cât face o sticlă goală. Un domn în pantaloni de stofă, apretați, cu cămașa curată dar roasă la guler, cu o față calmă, brăzdată de riduri ce ar putea spune povești cât să umpli romane întregi, ridică de pe jos o sticlă și o pune în plasa din material textil; O doamnă plecată parcă la biserică, cu mărgele la gât și aranjată, cu poșeta cea bună pe umăr, se apleacă și privește într-un coș de gunoi, căutând o sticlă goală. Sunt imagini pe care le vedem din ce în ce mai des pe străzile orașelor. Sunt imagini și secvențe de o tristețe groaznică.
Sunt oameni cu povești de viață pe care nu vor să le spună, pentru că nu vor să stea cu mâna întinsă. Preferă să adune sticle, în liniște, și să concureze cu oamenii străzii. E sărăcia lucie pe care această măsură, altfel incontestabil benefică, a scos-s din apartamentele neîncălzite și a mutat-o în stradă, în toată splendoarea ei social-dramatică.
2.114 vizualizări









Ti s-a facut mila de georgisti? Mai ieri ii huiduiati si ii aratati cu degetul… Huoo georgistilor!!! Putinistilor!!!! Mars la moscova!!!
Daca va doare inima inseamna ca o aveti si ca nu sunteti un caz pierdut. Lasati-i pe sarantocii astia… Hai mai bine sa vb despre nunta lui Nazare…. pana ieri nu stiam cine naiba mai este si asta… Un alt special care si a tras nevasta tanara..
Scrie cineva pe-aici cronici despre nunta lui Nazare, ori televiziunile plătite tot de la buget, prin contracte netransparente si legi care înlesnesc asta? Pune vreun semn de egalitate intre cei care aduna sticle și georgiști? Pui comparațiile din capul tău în penița lui ca să ai un comentariu musai de băgat, să mai tragi si tu o smetie cuiva, că altfel nepalezii umblă liberi.
Și nu este ”special”. În ghilda respectivă avem ”speciali” celebri: Manole, Georgescu (F, nu C), Dăianu, chiar și plevușcă, ciortan și moacă (Rădulescu, matusalemicul Vasilescu). Dar nu, nu cumulează.
cu CG m-am convins… din cauza asta nu intelegeam de ce prietenii imi spuneau despre acest nobody… eu urmaream presa sistemului fiind convins ca daca o sa apara un pericol la adresa sistemului o sa fie toate tunurile pe el… dar el initial nu era un pericol domnilor… era un frate de al lor. CG nu este presedintele pe care romanii il vor… este presedintele pe care il meritam… spun asta cu o doza de ironie si cu multa seriozitate….
Pamflețel : Nazare, no name, se pare ca este o propunere de prim ministru.Cam astea sunt variantele presedintelui…Domnu’ presedinte a aparut la nunta, asa cum il stim, cu niste crăci in mână si un carnetel, probabil sa isi ia notite de la politicienii prezenti, iar doamna- partenera, nu a avut timp sa treaca pe la coafor…Suntem mandri ca am votat un asemenea cuplu prezidential !
Sincer, le aruncam sa le valorifice femeia de servici. Dar o însoțesc pe fetita mea și păstrează chitanțele sa strângă ceva „muncit”. Da, e un microunivers la coadă la aparat. Impactul ecologic favorabil e greu de subestimat.
Ați scris că ați văzut în ultimii zeci de ani…Exagerați! Cunosc persoane care rup eticheta de pe ambalaj și apoi îl arunca la tomberon. NUMAI AȘA DE-AL DRACULUI !
SGR a venit mult prea tirziu, in tarile civilizate exista de zeci de ani !
Da numai ca este o povara pt multinationale care trebuie sa isi adapteze fluxul ambalajelor intr-o tara considerata istoric de ei – tara de dumping. Cocacola samd… Din cauza lor si a slugilor lor nu s-a implementat asa ceva…. Apropo de ambalaje… nu stiu ce fel de etichete mentionati… eticheta trebuie sa fie imprimata direct pe sticla de plastic…
Borcane și sticle…au eticheta. Se poate îndepărta.
Exista o a treia categorie care ataca sursa de venituri a boschetarilor și a pensionarilor: ciuciunghezii. Aduc sticlele adunate din coșuri în niște genți mari, pătrate, galbene.
Fii mai explicit!. Cine sunt ciuciunghezii?. Te referi la românii care culeg roadele agriculturii europene?.
Dacă nu ești sarcastic, atunci află că termenul se referă la vietnamezi, nepalezi, filipinezi și alți ciuciunghezi ca ei… Ai văzut?
Dobrogene, sarcastici sunteți voi,tu și Paul S,care tratați cu dispreț niște oameni goniți de sărăcie din țările lor, în căutarea unui trai mai bun. Așa sunt tratați mulți români din diaspora, de către niște unii ca voi. Ai înțeles?.