Discuții mereu surprinzătoare în Piața Veteranilor. De data asta, o tipă care vinde fructe, cu un cetățean cumpărător de struguri. Despre struguri, dacă-s românești? Nici gînd! Despre gutuile grecești: or fi bune de pus la murături? Departe! În piață, lume puțină. Nu mă grăbeam, din două motive. Așa că m-am ținut la distanța cuiva indecis, ca să nu-i întrerup.
Cumpărătorul, barbă albă, pantaloni de trening, voce galantă: „Mie mi-ar fi frică cu inteligența asta artificială. O să ajungă roboții să vîndă în piață! Că-n Japonia i-au făcut chelneri.” Doamna cu strugurii, parpalac gros, păr roșu-violet, dar gene naturale, spre 40 de ani: „Pînă ajung roboții la noi, mai va!” Cumpărătorul, scărpinîndu-se în barbă: „O să-i importe șmecherii! Că la importat sîntem primii! N-ați văzut ce scule și-au adus frizerii, de nu te mai tund din foarfecă?” Doamna: „Eu am făcut Chimia!” El, și mai gînditor: „Parcă mai contează… Ăsta-i viitorul!” Doamna: „Băiatul meu e la Drept, n-are probleme!” Domnul, triumfător, dar tot galant: „Și știe toate legile? Aduci un robot și ți le zice pe toate, de te încuie.” Doamna, convinsă, dar cu un început de plictiseală: „O să-i pună judecători, nu avocați! Și dacă nu plouă unde trebuie, ce faci cu roboții?!”
(Puțin mai încolo de cei doi, controversă spațială între doi legumari: „Nu te mai întinde, bă, cu roșiile peste locu’ meu, că-l chem pe nea Jan!” „Dispari cu nea Jan al tău! Am omul meu la primărie, vă-n gură!”)
Domnul, cu subînțeles: „Nu-s buni și roboții ăștia?” Doamna, și mai plictisită: „Depinde ce-i învață. Dacă-i pun să-și dea în cap, își dau în cap. Am văzut pe telefon roboți d-ăștia: trag cu arma!” Domnul, defensiv-empatic: „Da, dar nu se mai omoară soldații între ei…” Doamna, și mai empatică: „Civilii, casele? Lăsați, domnu’, și cu inteligența asta!” Domnul face un pas înapoi: „Mersi! Inteligența asta știe că clientul are totdeauna dreptate!” și se duce să ia struguri de la concurență. Doamna își dă părul pe după urechi. Pentru mine, care am așteptat să termine conversația: „Nu mă las eu călcată în picioare pentru un kil de struguri!” Motivele mele? Doamna era singura din piață care avea la vînzare și niște prune acrișoare, nu că românești 100 la 100, dar bune și pentru diabet. Bașca dialogul despre AI.
