Niciodată președintele n-a fost mai viril ca pe timpul suspendării. Parcă dăduseră dracii în el și fiind că eu, ca funcționar public, rămăsesem la Cotroceni, dînsul mă întreba din oră-n oră pe telefonul scurt, noninterceptabil, de la SRI: „Nutzi, dragă, Crin Antonescu ăsta cum e?“. Mă simțeam jignită, fiindcă eu n-aș fi avut o relație nepotrivită cu Interimaru’ nici să fi fost mangă. „Doarme, domnule președinte“, răspundeam eu cu un nod ecologic în gît. „Nu-i bine“, zicea președintele și-l simțeam ușor nemulțumit: „Un om care doarme mereu, spre deosebire de Victor Viorel Ponta care e mereu stresat, înseamnă că are mintea odihnită“, adăuga dînsul. „Nu, domnule președinte, vă spun eu că n-are vise necurate, doarme ca un prunc.“ „Tu de unde știi?“, a zis el cu o anume dulceață în glas și aici n-am ce face, trebuie să-i recunosc Șăfului inegalabila lui abilitate senzual-politică. „Domnule președinte, am pătruns în dormitorul lui să-i duc un Diazepam, că mă rugase să i-l duc cu două ore înainte. Și știți ce vorbea în somn?“ „Nu. Ce?“ I’m Crin. You – Jane. Do you want to be my secretary in this jungle? „Stai puțin, Nutzi, că nu-i de rîs! Așa am visat și eu pe cînd eram la Anvers: I’m Băse. You – Stolo, care răspundea pe atunci de operațiunile speciale pe valută. Și chiar așa a fost!“
Dacă ar fi să incinerez ceva din corpul meu după ce-oi da ortu’ popii, atunci ochii aș dori să mi-i scoată cineva și să-i arunce în foc. Pentru că atîta m-au trădat, m-au înșelat, mi-au dat iluzii deșarte, încît, cînd m-oi prezenta în fața Celui de Sus ori a Celui de Jos, aș dori să fiu oarbă.
(va urma)
