Omul şi statuia
Conform noului Cod al Primarilor care reglementează statutul şi imaginea funcţionarilor, fiecare dintre ei va fi obligat să aibă o statuie cît de mică pentru a-şi întări statutul de lider al comunităţii. Primarii vor fi liberi să decidă singuri dimensiunile statuii care îi va reprezenta, costurile realizării ei fiind suportate de bugetul de stat. Ei vor putea alege între statui din bronz, piatră, lemn sau reprezentări abstracte din orice.
Se fură cu putere
Peste 20 de defribilatoare au fost furate pînă acum din Spitalul Judeţean Dolj, cel mai probabil pentru a fi valorificate la centrele de colectare. Patru dintre defribilatoare au fost furate chiar de pe pacienţi, iar două chiar de pacienţi.
Chioşcul de sus în jos
Inspirat de un reportaj pe care l-a văzut la televizor, patronul unui mic aeroport din Sibiu s-a gîndit să-şi deschidă un lanţ de elicoptere-chioşcuri zburătoare care să planeze pe deasupra oraşelor şi să poată paraşuta ţigări, sucuri şi ziare celor care au nevoie de ele. Supermarket-urile zburătoare ar trebui să intre în funcţiune luna viitoare, imediat după ce se va găsi o soluţie practică prin care bancnotele să poată urca la elicopter.
Dansul scuză mijloacele
Majoritatea oamenilor de cultură sînt revoltaţi de decizia primăriei din Pimniţea, Buzău, de a transforma sala de sport din localitate în discotecă. Argumentul primarului pentru această decizie e că tinerii fac, oricum, mai multă mişcare la discotecă decît la orele de sport.
Timişoreanca
Luni, fabrica de păpuşi Arădeanca a primit un telefon de ameninţare cu bombă după ce conducerea firmei a anunţat că intenţionează să creeze şi să comercializeze păpuşi mai slabe. Se bănuieşte a fi o coincidenţă.
6 vizualizări






