Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Wikileaks: Băsescu plănuia să atace Finlandia

Zoom Wikileaks: Băsescu plănuia să atace Finlandia

O nouă telegramă incendiară, trimisă de Preşedintele Traian Băsescu ambasadei SUA la Bucureşti şi publicată astăzi de cunoscutul portal Wikileaks, tulbură apele uşor carbogazificate. Astfel, potrivit site-ului lui Julian Assange, în 2007, în urma unei şedinţe prelungite la Palatul Cotroceni, Băsescu îi exprima îngrijorarea cu privire la ambiţiile geopolitice expansioniste ale Finlandiei asupra sa, propunînd crearea unei forţe internaţionale care să-i elibereze organismul de sub tirania producătorilor de votcă finlandezi.

“Nu vreau să creez o scenă internaţională pe scena internaţională, dar mă îngrijorează tot mai mult presiunile Finlandiei asupra mea. Dacă aceşti oligarhi continuă să atenteze la independenţa celorlalte băuturi alcoolice din interiorul meu, voi fi silit să-i dau în gît şi să cer ajutorul Coniacului, Bourbonului, Murfatlarului şi Coniacului. Am două navete pregătite să intre oricînd în acţiune!”.

De asemenea, Băsescu a ţinut să-i comunice ambasadorului american că hohoteşte amuzat la tentativa patetică a alcoolului distilat o singură dată de a submina supremaţia celorlalte tipuri de alcool pe care le are în sînge. “Un aventurier lipsit de maturitate!” şi că prezenţa unei flote permanente de licori distrugătoare în apropiere îl face să se simtă în largul lui.

Chestionat de jurnalişti cu privire la declaraţiile sale, Băsescu a ţinut să precizeze că între timp relaţiile cu Finlandia s-au normalizat, noul tratat bilateral garantînd acesteia clauza băuturii celei mai favorizate.

9 vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia