Descoperire remarcabilă în jungla amazoniană: un grup de exploratori europeni, care căutau un loc în care să-și facă nevoile în pădure, au descoperit o civilizație necunoscută pînă acum, cu clădiri de birouri înalte de 25 de etaje, companii multitribale și o cultură corporatistă foarte puternică. În ciuda avansului tehnologic neașteptat, exploratorii europeni au fost șocați să descopere că băștinașii obișnuiesc în continuare să se mănînce de cur unul pe celălalt la birou ca să progreseze în organizație. “Am văzut scene de o ferocitate ieșită din comun. Unul dintre băștinași a ieșit cinci minute din birou și toți colegii lui au început să-l mănînce de cur fără nici un pic de jenă că nu e în stare să-și îndeplinească task-urile la timp și a ratat mai multe deadline-uri. La fel, ne-am întîlnit cu un grup de băștinașe ieșite la țigară în fața corporației care discutau despre cît de grasă e colega lor de cînd s-a întos la serviciu după cel de-al doisprezecelea copil născut. Pur și simplu, ne-am oripilat și am luat-o la fugă ca să nu fim noi următorii.”
Se estimează că tribul corporatist din Amazon e unul dintre sutele de triburi nedescoperite pînă acum din întreaga lume care încă mai practică în mod deschis mîncatul de fund, o practică barbară care oficial a fost abolită în lumea civilizată de peste două mii de ani, dar numai dacă întreabă șefii sau cineva de la Departamentul de Resurse Umane.