Acest Boloșvan

Marcel Boloș e o rușine pentru managementul preoțesc. Dacă ar fi ministru de Finanțe la Patriarhie, l-ar da domnul Daniel zilnic cu capul de toate icoanele. Un asemenea incapabil nu ar intra în calcule pentru disciplina impusă de Preafericit. Dar în lumea celor supuși contractelor cu statul, Boloș e fix ce trebuie, se pare. Uneori, cei ca Boloș, curentați la cortexul infantil, încep să spună adevărul, mânați parcă de aceeași poftă ca aceia cu sindromul Tourette. „Mama acasă când ne bătea când eram copii ținem minte toată viața și nu mai facem. Dacă te-a vizitat Fiscul în România trebuie să ajungem acolo încât să nu ți-l mai dorești să vină și a doua oară“, a zis Boloș, încercând să ne cerșească mila probabil prin acele lovituri încasate de la mă-sa. Oribil, dar trebuie să o înțelegem pe undeva, când te uiți ce enervantă e creatura asta.

Însă, ce vreau să spun, e de reținut poziția lui Boloș: Fiscul e un fel de Miliție, nicidecum un partener, nicidecum o instituție care contribuie la bunul mers al vieții economice. E acolo ca să te ardă.

Dar ce să ceri de la unul pentru care job-ul ăsta de ministru e mai mult la caterincă, în timpul liber, altfel viața sa fiind dedicată Bisericii: „Eu am în spate o responsabilitate suplimentară față de ei și eu trebuie să decid între viața bisericească și cea de partid și, deocamdată, prefer Biserica. (…) Nu mă determină să iau o decizie. Pentru moment alegerea mea este Biserica“. Așa a răspuns fiind întrebat dacă intră dracului odată în politică.

Așadar, încă unul care o să-și pună palma-n fund la un moment dat și va pleca fără să poată fi tras cu nimic la răspundere.