Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Acuplare jurnalistică stradală: Andronic + Ghiță

Zoom Acuplare jurnalistică stradală: Andronic + Ghiță

Dan Andronic s-a întâlnit pe stradă cu Sebastian Ghiță, puțin, adică un soi de interviu “la varice”, în picioare, ca o bere linsă de navetiști la bufetul gării. Și când e vorba de lins, zic unii, tehnicile pur jurnalistice, bineînțeles, ale lui Andronic ar atinge perfecțiunea.

Cât de bătut în cap să fii ca să crezi că această poveste – am fost la Belgrad să mă văd cu Ghiță, dar ne-am întâlnit pe stradă, am vorbit câteva minte – ar putea fi una credibilă?

De ce, dacă a acceptat să-ți vadă mecla, Ghiță nu te-ar fi primit acasă, la hotel, într-un restaurant unde să-ți răspundă la întrebări?

Andronic zice că lui Sebastian Ghiță îi era teamă, în România, pentru integritatea lui fizică, dar și mentală. Într-adevăr, exista riscul ca omul să-și piardă mințile de atâția bani, de atâtea contracte. Doar ce s-au anunțat de către SRI fericiții câștigători pentru Big Brother: o firmă făcută și controlată de oamenii lui Ghiță și de SIVECO. Old School Job!

Întâlnirea “din picioare”, acuplarea jurnalistică stradală din Belgrad îmi amintește de o altă întâlnire publică dintre Andronic și Ghiță: cea de pe aeroportul din Istanbul. Acolo, ce să vezi, mai era și Florian Coldea. Hm, nimic special, s-a vorbit așa, din picioare, după care s-a mai vorbit și în stolul șezut, în avion. Dar nimic special, bla-bla de-ăsta de românachei întorcându-se în țară. Aceleași combinații de creaturi mizerabile ale tranziției și acum, în ce zice Andronic: oameni care spun că au dovezi, că dețin “adevărul” sau părți din el și că au un plan. Nu, nu e momentul să dea tot adevărul, să scoată toate probele, însă, fiți siguri, dragi români, treaba asta n-o să rămână așa. Ghiță are deci un plan, dar încă nu ni-l spune. Să stăm liniștiți, să nu ne facem griji pentru el, e călare pe situație, va scăpa. Uh, în sfârșit, și o veste bună!

Parcă-i văd – Andronicul și Ghiță –, doi inculpați mirosindu-se în dos ca doi căței, schelălăind fericiți: oo, da, tu ești, miroși a contracte, a corupție, a oameni politici jegoși, a Românie furată. Cine să fie mai potrivit să treacă Dunărea cu vești despre Guiță decât specia Andronic de apă împuțită?!

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Georgescu și Cleopatra

    14 ianuarie 2025

    Cine s-ar fi așteptat ca regina Cleopatra, sfidînd adevărul istoric, să se mărite pînă la urmă cu ăl mai fudul dintre micii scribălăi ai Imperiului? Invitat la un dulce colocviu […]

  • Georgescu vs Trump

    13 ianuarie 2025

    E nevoie de multă prostie ca să scoți masele din sărite, mai ales că, în general, poporul preferă să nu-și înțeleagă interesele și are tendința să zacă învelit în frustrare, […]

  • Poker sentimental

    7 ianuarie 2025

    Hiena nesătulă a ținerii de minte a început să scurme din nou prin amintiri, de am ajuns ca hoții netrebnici, de morminte, să duc în cîrcă sacul defunctelor iubiri. Țigănci […]

  • Așteptîndu-l pe Georgescu

    6 ianuarie 2025

    Sub protecția zeiței Agonia, partidele pro-europene zac în balta propriei derute și serbează, împodobite cu filmulețe pe TikTok, Zilele Prostiei. Nu sînt singure. La festivități participă și președintele cu termen […]

  • Nu se mărește TVA-ul! Taci, că-ți cumpără mama avion!

    2 ianuarie 2025

    De câteva zile mă uit peste măsurile din ordonanța trenuleț și nu-mi dau seama cât de nasoală și gravă e situația. Că e!, dar încă nu-mi dau seama cât de […]

Iubitori de arta