Ca o mare obosită de furtună, răbdarea aduce la mal cadavrele adevărului. A venit rîndul familiei Adamescu să plutească în apa mică de la țărmul arestului Capitalei. După douăzeci de ani de hoție, fals și opulență, miliardarul își strînge la piept diebetul și prostata și stă ghemuit la picioarele Justiției ca ultimul sărac. Imperiul lui, clădit pe sfidarea legii, înșelăciune și protecție politică e, de fapt, un cartier de căsuțe poștale în care se odihnesc banii sifonați din România. Dar presa care a scris despre acest ghem infracțional e moartă, iar procurorilor care au apucat abia un fir subțire al acestui ghem, le va lua o eternitate să-l desfășoare.
Pentru profilul de hoț și falsificator al lui Dan Adamescu e relevantă povestea tirajului falsificat al României libere, o afacere de fals, uz de fals și atîtea alte infracțiuni, încît aduce cu petrecerea anuală a Codului Penal. Am scris despre ea trei ani la rînd, dezvăluind instituției însărcinate cu măsurarea audiențelor – BRAT – amănuntele falsului. România liberă declara cifre triple de vînzare ca să poată suge bugete de publicitate care nu i se cuveneau. Adamescu opera cu două firme de distribuție fictivă, care cumpăra abonamente inexistente din tipografia aflată în proprietatea ziarului. Finanțare mascată, spălare de bani, dar, mai important decît orice, escrocarea clienților de publicitate și defavorizarea ziarelor concurente. Vorbim aici de milioane de euro, nu de mărunțiș. Dar BRAT a avut dureri în cur, a preferat tăcerea cu iz de complicitate, iar Adamescu m-a tîrît prin tribunale. ÎÎntre timp, după ce am demonstat în instanță că Adamescu e un falsificator, după ce raportul auditorilor de la PricewaterhouseCoopers a confirmat gaura semnalată de mine și, mai ales, după ce Adamescu a fost săltat de procurori pentru mită, Biroul Român de Audit al Tirajelor a găsit îndrăzneala necesară să admită că inculpatul a furat.
Comparată cu țepele de la Astra, Inter, Unirea sau Oțelul Galați, furtul de la România liberă pare acțiunea unui boschetar. Dar el e simptomatic pentru dăinuirea acestui tip de acaparator agresiv – tocmai prin tăcerea timorată a instituțiilor de orice fel.
Să nu uităm că Adamescu a aterizat pe plajele postcomunismului pe valul anilor ’91-’93, cînd băieții fîșneți din rezidențele DIE au fost repatriați. Dotați cu biografii capitaliste fabricate, înfășurați în legendele unui succes neverificabil, acești acoperiți ai Securității s-au prezentat la chemarea regimului Iliescu doar ca să ia în primire ce era de luat. Dan Adamescu, Frații Micula, Vladimir Cohn, Dan Voiculescu și încă două regimente de miliardari la ordin reprezintă voința structurilor de a-și relua, pe baze capitaliste, controlul asupra resurselor.
Dar, fiind cu toții instruiți în cazarma Mioriței, nu se pot abține, după ce au furat boul, să renunțe dracului la ou.







e clar , exista o ofensiva a americii , cu ajutorul DNA, care urmareste distrugerea bandei de securisti bogati care au praduit tara
Ma bucur ca neamul prost cind un milionar din asta,de carton ,e luat la gherla.Dar cu umflatul de Adamescu,am avut o adevarata efuziune :un jegos mai mare,un nenorocit rapace ca asta,inca nu am auzit sa existe la Romanica.Sper sa-l dovedeasca baietii si sa-l premieze cu vreo 30 de anisori,chair daca executa doar 1/3,sa apuce 10 ani efectiv.
De acord, Gogule. Sa-i dea suficient cat sa moara acolo, ca un caine.
De acord cu puscaria, dar cu gaura facuta in pib, cu viitorul furat urmasilor nostri(vostri). cum ramane? cine- mi da si mie 100 milioane de oiro ca merg sa fac si eu 10 ani de parnaie. Solutia este sa-i aduci la acelasi nivel la care traieste omul de rand in tara asta, sa-i confisti tot, pana la a saptea spita, ca sigur are interpusi in toate afacerile. Atunci as simti eu ca se face dreptate si as fi impacat. Ca se duce el la parnaie si tara mea tot saraca este, nu ma incalzeste.
Dreptatea va fi completa daca se vor investiga toate escrocheriile si ingineriile financiare savarsite de numitul Dan Adamescu!!!
Un caz posibil este firma Intreprinderea de Construcții Speciale Industriale si Montaj Bucuresti, fondata in 1950 (SC ICSIM SA):
Dupa o privatizare dubioasa, aceasta firma, care avea un patrimoniu impresionant si câteva mii de salariați, a intrat in proprietatea lui Dan Adamescu. Ulterior, acesta a vândut activele firmei, rând pe rând, a disponibilizat salariații fara compensări salariale (in cardasie cu reprezentatii organizației de sindicat, pe care probabil i-a cumpărat) si a făcut o mare delapidare a patrimoniului firmei, asupra căruia aveau drept de proprietate si unii posesori de certificate, pe care l-a subtilizat fara nicio despăgubire.
Acest comentariu poate fi considerat un denunt public???
Daca nu, este cazul ca Parchetul general sa se autosesizeze???
„Dreptate pana la capăt!”