La primele șase întrebări din acest interviu, Adina Dinițoiu, o doamnă altfel calmă și atît de optimistă cît poate fi un critic și istoric literar, mi-a răspuns înainte de turul II al prezidențialelor, cînd G. Simion era cu 20% înaintea lui Nicușor Dan. Le-am păstrat așa cum au fost. La ultimele două mi-a răspuns în dimineața de după, cînd s-a topit coșmarul.
Cristian Teodorescu: Te-ai documentat despre România anilor ’80 în cartea ta despre Mircea Nedelciu; nu cumva l-am meritat pe Ceaușescu și ne dăm seama de-abia acum cînd vedem cîți votează cu G. Simion?
Adina Dinițoiu: M-am documentat, într-adevăr, iar proza lui Mircea Nedelciu prinde atît de bine atmosfera anilor ’80! Un adevărat „muzeu“ în mișcare, cu personaje, situații, medii, peisaje urbane și rurale – pentru cei care n-au cunoscut comunismul, dar și pentru cei care au uitat cum era, dincolo de pojghița nostalgică, înșelătoare, a amintirii. În același timp, am și amintiri personale despre anii ’80 (am prins puțin, trecusem în clasa a V-a la Revoluție). Cum zic de la o vreme, generația 40 + este ultima care mai are amintiri din copilărie din comunism; și probabil și unele „sechele“, alături de cei mai în vîrstă: mai multă frică, mai puțină reacție socială, mai mult conformism și supunere etc. Dar eu n-am dat niciodată vina pe oameni pur și simplu, ci pe vremuri, pe contextul istoric și geografia noastră păcătoasă. O țară mică la cheremul marilor imperii, care s-a dat cu unii și cu alții pentru a supraviețui, pe principiul „Capul plecat sabia nu-l taie“. Românii nu l-au „meritat“ pe Ceaușescu, dar l-au răbdat prea mult, așa cum sînt învățați oamenii din estul Europei să rabde mereu foarte mult, prea mult, pînă la limita oricărei suportabilități. Așa cum se întîmplă și acum cu o clasă politică îngrozitoare și coruptă, adevărata vinovată de ceea ce ni se întîmplă (sărăcire și menținere în obscurantism, distrugerea învățămîntului), și pe care românii au răbdat-o prea mult. Așa încît ne-am trezit cu această uriașă falie între două categorii de populație: „lumea bună“ și oamenii sărăciți (din rural și urbanul mic), cărora nu li s-a adresat nimeni în toți acești ani. Cei din urmă sînt cel mai ușor de manipulat și, furioși, s-au trezit prinși în malaxorul urii pe care o propagă extremismul (ajuns la cote enorme în toată Europa, nu numai la noi): iar din arsenalul acestei uri face parte și mai vechea ură din comunismul nostru față de intelectuali și oamenii cu carte (de unde și opoziția de acum dintre „tocilar“ și „golan“ în ce privește cei doi candidați la președinție din turul II).
C.T.: Ce zic prietenii tăi din diaspora despre alegerile de la noi?
A.D.: După primul tur, cînd cu Georgescu, mi-au spus că știau că o parte din alegători (muncitorii din diaspora) au fost duși cu autocarele la secții de vot, promițîndu-li-se recompense (porc etc.). Prietenii mei sînt plecați de mai bine de douăzeci de ani din țară și fac parte dintre cei care s-au integrat în țara de adopție (Franța), o duc bine acolo (ei și copiii lor). Votează rațional și pro-european, votează mereu la alegerile din România fiindcă vin des acasă, țin legătura strîns cu rudele lor din țară, așa că sînt la curent cu situația politică de la noi (o și urmăresc). Sînt două categorii de diaspora (cred că s-a mai spus): cei integrați în țara de adopție (mulțumiți de viața lor acolo), care aparțin clasei de mijloc, și muncitorii din diaspora, care trăiesc în condiții precare pentru a strînge un ban pentru acasă, oameni neintegrați acolo, dar furioși pe țara de origine, care i-a obligat să plece la muncă în străinătate (pe lîngă furie, eu aici aș adăuga și manipularea – prin recompense sau prin TikTok – care i-a îndemnat la votul pentru extremism).
C.T.: Dar despre paradoxul diasporenilor suveraniști care sînt anti-UE și antiglobaliști, dar s-au aciuat în cele străinătăți?
A.D.: Sînt lucrurile enumerate mai sus: furie împotriva sistemului, a partidelor politice, combinată cu manipularea online (extremismul pro-rus) și probabil și o doză de prostie (adică să votezi împotriva propriului interes). E multă frustrare (e și în țară, e și în noi, nu numai în diaspora), dar la oamenii ăștia frustrarea (că sînt tratați prost în străinătate, iar acasă tot așa, și nu au locuri de muncă) nu trece prin nici un filtru rațional care s-o tempereze.
C.T.: G. Simion susține că nu e pro-rus, rușii lui Putin însă sînt foarte pro-Simion. Din dragoste neîmpărtășită?
A.D.: Nu am încredere în ce spune George Simion, dar e clar că toată zona de extremă-dreapta e de influență rusească, antioccidentală. Asta e bătălia care se duce (și s-a dus dintotdeauna) la noi, țara mică supusă influențelor marilor puteri: Occident (Vest) versus Est. Cel mai trist e că susținătorii lui Simion nu pot fi convinși rațional, pentru că au căzut de mult pradă conspiraționismului (din vremea pandemiei) și iraționalului, grație mașinăriei de dezinformare rusești (un taximetrist – de-acum deja celebrii taximetriști! – mi-a replicat că nu e adevărat că Simion e cu rușii, că vor doar să-l denigreze, el nu crede așa ceva).
C.T.: Dacă ce cumpărăm azi cu un leu vom cumpăra mîine cu o sută are vreo importanță politică sau bucuroși le-om duce toate?
A.D.: Importanță are, și nu numai politică. Are pentru viața noastră de zi cu zi. O resimțim deja. Să nu vă închipuiți că oamenii cu studii, oamenii din zona culturală o duc prea bine, dimpotrivă. Nu mai dă nimeni doi bani pe cultură, în criză și în război. Dar noi nu ne răzbunăm orbește politic, nu ne dăm foc la valiză. E o criză mare și fiecare reacționează cum poate. Extremismul n-a fost niciodată o soluție la criza economică, e cel mai urît coșmar pentru toți cei care știu puțină istorie (măcar puțină, că nu sînt la curent cu ce se mai învață la școală, am aflat de curînd că s-au introdus la liceu istoria comunismului și istoria Holocaustului, dar cine știe cine și cum le predă). Să sperăm că există și o parte bună la toate astea, că ne vom solidariza în ultima clipă pentru Europa și vom evita prăpastia.
C.T.: În România, persoane din toate generațiile sînt în blocstarturile autoexilării politice, ca după alegerile libere din 1990, cînd a luat Papașa Iliescu 80% din voturi, cu democrația lui originală. Te bate vreun gînd?
A.D.: Nu m-am gândit să emigrez, nici atunci cînd am avut ocazia, la sîrșitul facultății, cînd am plecat cu bursă Erasmus în Franța (atunci ar fi fost un moment mai prielnic pentru mine). Prietenii mei, care nu erau literați, au rămas, în domenii mult mai ofertante, și s-au integrat bine. Acum ar fi cam tîrziu pentru mine, și nici Occidentul nu mai e ce-a fost (se confruntă cu probleme asemănătoare). Prefer să-mi păstrez speranța pentru România, deși în ultimii ani, postpandemici, m-am luptat de multe ori cu spaima și depresia.
C.T.: Cum a fost în noaptea cînd s-au numărat voturile?
A.D.: Într-adevăr, tot ce am spus mai sus a fost before, înainte de rezultatul alegerilor în turul al doilea. Ce să zic? Ca mulți dintre noi, am trăit aceste alegeri cu mult stres și îngrijorare și frică: sîntem într-un război hibrid (dus de Rusia), am conștientizat-o limpede cînd cu Georgescu, iar de atunci din ce în ce mai mult, și asta ne afectează complet viețile. În seara cînd s-au numărat voturile, am stat pînă pe la 1 noaptea cu ochii pe TV și online, ca să fie sigur rezultatul votului. În jur de ora 10 seara, a fost mai stresant, fiindcă veneau rezultatele din diaspora și mi-era teamă că sînt din nou cu mult în favoarea lui Simion; dar totul s-a echilibrat și a fost unul dintre momentele miraculoase cînd România se „deșteaptă“ din somnul inerției, se mobilizează și iese învingătoare. Am fost mîndră în acele momente, și m-am bucurat.
C.T.: Cum te simți acum după ce-a cîștigat Nicușor Dan?
A.D.: Puțin ușurată. Mai ales că am putut să-mi reiau activitatea de zi cu zi (alegerile parcă ne-au suspendat sensul vieții cotidiene, ne-au răpit timp din viață, și multă energie!), scrisul și cititul, și revista, și lansările de carte. Mai încrezătoare în cei care ne reprezintă politic în vremuri grele. After, după alegeri, mă întorc la viața normală, cu gîndul că România a rămas europeană, și-a restabilit imaginea în UE și are un președinte competent, pro-european, pus pe fapte.
1.228 de vizualizări
Imi zice un amic ca daca s-ar mai purta vreo dezbatere pe bune ar suna cam asa: ,,Cum sa iei un personaj de circ ca Leana lu’ Costel si sa-l vari in mijlocul noului ‘fenomen’? Pus apoi sa apara in toate pozele de grup. Nu e ca s-a ajuns la ridiculizare? Cu cat crestea ‘miscarea’ cu atat crestea si ridicolul. Asa cum, de altfel, ridicolul creste si va creste zi de zi, intorcandu-ne la formulele care vor ‘conduce’ inca 10 ani. Nu poate fi banuit nimeni ca s-a format iarasi marea adunare nationala ca-n comunism atata timp cat e ‘Leana in opozitie’, se intelege”. Democratia-i asigurata! Deci, popcorn si tictoc intr-o hăhăială generală. Bine ca s-a reusit sa se treaca bariera psihologica de 5 a euro-ului.