Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Adrian Nemuritoru

Zoom Adrian Nemuritoru

Cu puțin înainte de ziua lui Năstase din 2003, anticariatele bucureștene au vîndut tablouri în valoare de aproape 400 000 de dolari. Era epoca de aur și pînză. Premierul colecționa artă, iar subalternii, chemați să-l felicite în ordine alfabetică, depozitau în pinacoteca familiei mai mulți grigorești, amani și luchiani decît pictaseră autorii. Adrian Năstase a crezut că arta îi bombează pieptul și îi adugă o patină credibilă pe sumele dobîndite la repezeală. Așa a ajuns să admire, în penitenciarul Jilava, opera maestrului Daniel Morar, "Viețași odihnindu-se".

Năstase a fost mereu cu o lungime de propoziție mai inteligent decît egalii lui. A avut, vorba lui Ion Iliescu, un cult al muncii și, lucru rar, a avut umor. Și-a construit imperiul personal nu numai pe donații imobiliare, ci și pe un cult al personalității accentuate. Legenda fineții și deșteptăciunii lui a fost purtată pe brațe de jurnaliștii lotului Cristoiu și ai diviziei Dan Voiculescu, băieți care-și jertfeau slugărnicia pe un altar reciproc avantajos. Sub crusta de limbi ridicole rămîne însă materia unui politician mai degrabă valoros. Năstase a avut nu numai înălțimea fizică necesară, dar a arătat și greutatea potrivită în situații politice vitale.

Chiar dacă procurorii spun că a furat, are meritele sale, și nimeni nu poate spune, după doar două procese, dacă statul îi datorează mai mult decît datorează el statului. Mitul miliardului a căzut în uitare, odată cu dobînda la băncile elvețiene. Tot ce poate fi spus aici, lăsîndu-i la o parte pe Bittner și Petrache, e că știrea din Cipru despre naționalizarea a zece la sută din depozitele bancare, n-a trecut neobservată în penitenciar.

Adrian Năstase a fost nedreptățit vizibil în procesul care l-a trimis la pușcărie și a fost favorizat, indiscutabil, în procesele neintentate. Trebuie să fii un procuror foarte prost ca să nu te întrebi de unde are proprietăți multimilionare un veșnic angajat la stat care, pe deasupra, mai și plătește 700 000 de euro cu aerul că-și ia bilet la film. Dar dacă președintele Băsescu a fost de părere că "a primit doi ani, enorm după mine", justiția a înțeles, pesemne, să suspende căutările.

Ce va face de acum încolo Adrian Năstase, e limpede: ceea ce nu s-a abținut să facă nici în temniță, adică politică. Din politică a intrat, în politică se va întoarce, cum psalmodia la eliberare răspopitul partidului, tovarășul Bunicuța. Nici Ponta și nici Antonescu nu s-au dat în lături să-i sară martirului de gît, pupîndu-l ca pe moaște și invitîndu-l în USL cu tot cu sfîntul duh al Codului Penal.

Și iată ca jocul merge uns. Mulțimea exultă, imaginile curg, au fost prevăzute lacrimi și muci pentru toată lumea. Pedeapsa a devenit o poveste de succes. Năstase redevine Năstase: un ins abil, gata oricînd să-și ia partea ce i se cuvine. Pînă și din pușcărie, dacă vă uitați bine, vedeți că a luat o treime.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint