Atunci când televiziunile transmit de la DNA, DIICOT, din Parlament sau de unde se întâmplă ceva în București, poți să vezi, pe lângă oameni cu dosare, răniți, morți sau jurnaliști dobitoci, și un tip pitic, cu ochelari mari, de zici că atunci când și i-a cumpărat se aștepta să-i mai crească o vreme capul, și cu un zâmbet strâmb pe față, în care simți că s-au unit abuzul și idioțenia.
Pe acest băiat – cândva angajat la Vătafu’ TV – îl cheamă Mihai Căldăraru. A crescut la casa de copii, a luat bătăi peste bătăi de la colegi, a fost trimis la cerșit și a suferit nenumărate crize de epilepsie. Este, în acest moment, probabil singurul contact al parlamentarilor cu România reală. Am putea spune că e acest băiat e locul de întâlnire al celor mai urâte cifre din profilul României: cele legate de copii abandonați, de violență, de abandon școlar, de sărăcie, de excluziune socială etc.
Acum câteva săptămâni am văzut o transmisiune de la DNA: a intrat un politician care, deschizând ușa larg, l-a prins pe Mihai al nostru după ușă, pur și simplu se poziționase greșit în încercarea lui de-a fi cât mai aproape de locul acțiunii. I se mai vedea doar microfonul întins într-un ultim și eroic efort jurnalistic.
Ar trebui protejat cumva printr-o lege acest băiat – să doarmă în Casa Poporului, să mănânce gratis la cantina Parlamentului și să aibă o emisiune a lui pe postul TV al aleșilor. Nu mai zic că, la ce bagaboante își bagă ăștia în Parlament, ar putea și să bulănească ceva moca.
Și nu cred că ar fi deloc greșit ca în Casa Poporului – lăbărțata Casă a Poporului – să locuiască și oameni din alte categorii: niște pensionari, niște muncitori, niște profesori, câteva familii de medici, taximetriști, câțiva studenți. Să-i vezi cum trec prin fundal când ăia mănâncă rahat la microfoane.
Cui naiba i-ar placea (in afara de parlamentari, ca sunt obisnuiti) sa locuiasca intr-o casa ce pute vesnic a rahat?
Cese manaca, aia miroase!
WTF, man. WTF. Ce naiba e asta?!