Gen Mega-Ouatu
Cezar Ouatu (soprană):“Vreau să spun că sînt un mega-heterosexual! Fiecare are viața lui privată, fie că eram gay sau nu… chestiile astea fac parte din intimitatea fiecăruia. Pe de o parte, mă distrează că apar în ziare… Nu sînt obișnuit, dar mă distrează. Pe de o parte, îmi place.” (Wowbiz, 28 aprilie)
Odată, Cezar Ouatu mergea pe stradă și s-a întîlnit cu un bărbat care era doar ultra-heterosexual. Evident, a traversat pe partea cealaltă pentru că, în comparație cu a fi mega-heterosexual, a fi ultra-heterosexual e destul de gay.
Gen Focus-pocus
Alexandra Stan (încasatoare de hit-uri):“Un aspect foarte important este să fii sinceră cu tine însăți dacă vrei să obții ceea ce îți dorești, altfel nu poți să ai pretenția să fii fericită. Îmi plac în continuare bărbații, doar că nu sînt așa de «focusată» acum.” (Libertatea, 25 aprilie)
Probabil că loviturile primite de la impresarul concubin, pe care n-a avut sinceritatea să-l toarne la Poliție, i-au zdruncinat focus-ul Alexandrei și acum focus-ul ei e strîmb. Dar nu-i nimic, își revine ea, între timp i se reface și focus-ul și toată lumea o să fie sinceră și fericită.
Gen Nu sînt un pervers sexual
Nelson Mondialul (concurent la Interlopii au talent):“Nu sînt un pervers sexual. Circul cu troleul doar ca să mă pun în spate la femei. Ați văzut ce modă se poartă? Femeile au acum numai fuste scurte, sînt numai studente, înghesuială și eu, haț, la spatele lor, să mă simtă.” (Libertatea, 25 aprilie)
Noroc că domnul Nelson e un interlop simpatic, altfel toată povestea asta ar fi putut să pară foarte sinistră. A, stai, chiar este foarte sinistră.
Gen Sîngerete
Sonia Trifan (designer): “Înainte de sărbători am fost la medic să-mi fac niște analize de sînge și s-a speriat. Și asistenta care mi-a recoltat s-a panicat cînd a văzut culoarea sîngelui meu. Eu am sîngele roz deschis. Așa au sîngele vegetarienii. Și cum culoarea anului este rozul prăfuit, sînt în tendințe. Este și culoarea mea preferată." (Libertatea, 23 aprilie)
În plus, sîngele roz e și mult mai ușor de asortat. De aia oamenii cu sînge albastru par mereu îmbrăcați aiurea, că nu se asortează.
Gen “Marele premiu merge la…”
Cornel Patrichi (coregraf), despre noua emisiune a lui Mihai Petre: “Am văzut ce bine vorbește Mihai Petre… a făcut odată un film și după cîteva episoade l-au dat afară și au anulat proiectul. Ce impresie îți poate lăsa o emisiune prezentată de Mihai Petre cu aspectul lui de frizer de Obor, cu Teddy care se urîțește cu tot felul de creste și cu țăranul care face dans folcloric (nea Mărin – n.r.) și căruia îi zic coregraf?!” (Ring, 28 aprilie)
Probabil, Cornel Patrichi e în continuare supărat că a fost dat afară de la Dansez pentru tine. Dar cui îi pasă? La replici din astea nu poți decît să te ridici în picioare și să aplauzi. Să se audă pînă în frizeriile din Obor.
Gen Nu neapărat manele, dar ceva muzică clasică
Oana Roman (divoi):“La nuntă, Andrei Duban va fi MC. Va face atmosferă. Vom începe cu muzică clasică. Vor cînta fetele de la Amadeus. Cît vor intra invitații, va cînta muzică clasică fiul Catangăi. Vor veni și Elena Gheorghe, Adi Minune, Florin Salam. Va fi un program spectaculos." (Libertatea, 25 aprilie)
Cînd am citit prima oară despre nunta Oanei Roman, ne temeam că va fi ceva de prost gust, dar acum, că am aflat că o să fie și muzică clasică, și Minune, și Salam, totul e OK.