ALEXANDRU SPAHIU: „Asistăm atît în Franța, în România, cît și în restul lumii la o radicalizare a opiniilor publice“

Am ajuns la interviul ăsta după ce l-am sunat la Paris pe Alexandru Spahiu cînd s-au aflat rezultatele la primul tur al alegerilor din Franța. Spre deosebire de ceea ce ziceau sondajele de opinie, el mi-a spus că Marine Le Pen nu va rămîne pe primul loc. Și n-a rămas. Tot el era de părere că partidul președintelui Macron nu era terminat, cum credeau analiștii. Și n-a fost. Drept care m-am gîndit că ar fi mai interesant un interviu cu Al. Spahiu decît cu vreun specialist despre cele întîmplate în Franța la alegeri.

Cristian Teodorescu: Ce nu e în regulă în Franța de-au trecut alegătorii de la extrema dreapta în primul tur al alegerilor la stînga extremistă în cel de-al doilea?

Alexandru Spahiu: Absolut nimic. E vorba mai curînd de ignoranța comentatorilor. Votul la legislative în Franța este unul „uninominal majoritar în două tururi“. În majoritatea cazurilor, primii doi candidați se califică în turul doi. Dar, în funcție de nivelul de participare și de scorul candidaților, este posibil ca trei sau chiar patru candidați să se califice pentru cel de al doilea tur. Pentru a fi prezenți în turul doi, candidații trebuie să obțină un număr de voturi cel puțin egal cu 12,5% din alegătorii înscriși pe listele electorale. Nu de votanți! Pentru a fi declarat cîștigător, candidatul trebuie să obțină o majoritate relativă (de exemplu, poți fi ales și cu 38% dacă în turul doi te-ai clasat primul).Specificitatea alegerilor legislative în Franța este că pot produce triangulare sau chiar cvadrangulare. De aici retragerile dintre cele două tururi. La această rundă de alegeri, 214 candidați s-au retras în cel de al doilea tur ca să împiedice cîștigul RN-ului (Rassemblement National – Marine Le Pen). Ca de obicei în aceste cazuri, toate institutele de sondaj nu au fost capabile să anticipeze cum va vota un alegător macronist sau al dreptei tradiționale în cazul unui tur doi în care se înfruntă un candidat al alianței de stînga și un candidat la RN-ului sau, și mai complicat, într-o triangulară). Mulți „experți“, „politologi“ și „profesori universitari“ din media românească și cea anglo-saxonă nu au nici cea mai mică idee despre poporul francez, despre realitatea din Franța, nu au reușit să înțelegă acest tip de vot și nu au absolut nici cea mai mică idee la capitolul „istoria recentă a alegerilor în Franța“. Exemplu: deruta RN-ului în turul al doilea al regionalelor și departamentalelor din 2021 după ce în primul tur se calificase în aproape toate regiunile. De unde și surpriza.

C.T.: Și-a făcut Marine Le Pen operație estetică de-au votat-o atîția francezi la alegerile astea anticipate?

A.S.: Nu mi s-a părut, dar mărturisesc că nu sînt specialist în chirugie estetică. În schimb, de cînd a preluat conducerea partidului de la tatăl său, Jean-Marie Le Pen, în 2011, și de la excluderea lui Jean-Marie din partid în 2015, Marine Le Pen a dus o politică de „de-diabolizare“ a partidului său. O politică ce s-a arătat eficace, Marine Le Pen calificîndu-se în cel de al doilea tur la prezidențialele din 2017 și 2022, iar partidul său fiind într-o constantă progresie. Atît la alegerile europene, cît și la aceste legislative, cei care au votat cu partidul ei au avut diverse declanșatoare: nivelul de trai, imigrația, securitatea, poziția Franței în Uniunea Europeană și războiul din Ucraina. Ideea unei stîngi dominate de Mélenchon a făcut ca unii alegători din turul doi să basculeze spre acest partid.Apropo de Frontul Național, condus de Jean-Marie Le Pen la acea epocă, Laurent Fabius, fostul prim-ministru al lui François Mitterrand și actualul președinte al Consiliului Constituțional, a spus o frază rămasă în istorie, dar din păcate neînsușită în fapte de nimeni: „L’extrême droite ce sont de fausses réponses à de vraies questions“(„Extrema dreapta reprezintă false răspunsuri la întrebări adevărate“). Probabil, unul dintre răspunsurile la victoria electorală a RN-ului la aceste alegeri.

C.T.: Cum a ajuns Mélenchon pe cai mari?

A.S.: Jean-Luc Mélenchon – „La République c’est moi“ e călare pe un catîr mic și bătrîn. Excelent tribun, extrem de vocal, bătrînul revoluționar a ajuns un „repulsif“ pentru mare parte din francezi și chiar pentru o mare parte din stînga comunistă sau socio-democrată. Are încă un relativ succes în fața tinerilor în căutare de revoluție. La alegerile europene, 20% din cei între 18 și 34 de ani contra 32% care au votat RN și doar 8% din cei între 35 și 49 de ani contra 36% pentru RN. La aceste legislative, fiind într-o alianță, a beneficiat de aportul socialiștilor și al ecologiștilor.

C.T.: Partidul lui Macron a ieșit pe locul doi, înainte de dreapta extremă, dar după stînga supărată. La ce i-au trebuit lui Macron anticipate?

A.S.: În primul rînd trebuie să stabilim despre ce vorbim. Număr de deputați, număr de voturi, alianțe sau partid cu partid. La număr de deputați în funcție de partid, Renaissance – partidul lui Macron – e pe locul 2 cu 98 de deputați în fața partidului lui Mélenchon, La France Insumise – LFI, cu 71, dar după Rassemblement National – RN, cu 126. La alianțe, Nouveau Front Populaire, adică partidul lui Mélenchon (LFI) plus Partidul Socialist (PS) plus ecologiștii (ELLV – Les Verts) plus Partidul Comunist (PC) plus Noul Partid Anticapitalist (NPA), este pe primul loc cu 180 de deputați, urmat de alianța prezidențială Ensemble formată din Renaissance, MoDem și Horizons – partidul fostului prim-ministru Édouard Philippe, cu 158 de deputați, iar pe locul 3 Rassemblement National plus disidenții dreptei republicane, cu 143 de deputați.Dar – și aici iarăși modelul legislativelor din Franța – la număr de voturi, RN-ul plus disidenții de dreapta au obținut 10,1 milioane de voturi, urmați de NFP cu 7 milioane și de alianța prezidențială cu 6,6 milioane.Barajul contra RN-ului a funcționat.Revenind la Macron, motivul declanșării anticipatelor a fost generat de faptul că deja nu avea o majoritate absolută, iar apoi de rezultatele de la alegerile europene, unde RN-ul plus partidele de extremă dreapta au depășit 45%. După cum a declarat imediat după rezultatul alegerilor europene: „Am auzit mesajul și preocupările voastre și nu le voi lăsa fără răspuns. Ultimul cuvînt să fie dat poporului suveran, nimic nu este mai republican“.

C.T.: S-au plictisit francezii de democrație?

A.S.: Nu prea înțeleg întrebarea. Alegerile sînt un semn de lipsă de democrație? Nu cred. A avut loc vreo lovitură de stat, a luat cineva puterea prin forță? Nu. A contestat cineva greutatea buletinelor de vot, numărul voturilor sau numărul de ștampile (nu există așa ceva în Franța). „Extremele“ stînga și dreapta fie sînt compatibile cu normele republicane, participă la alegeri și au numarul de deputați rezultat din alegeri, fie nu sînt și atunci trebuie interzise.În fața „sperietorii“, RN calificată de mulți „extrema dreapta“, poporul francez a făcut baraj. Să analizăm un pic termenul „extremă“. În Franța, atît la stînga, cît și la dreapta, există partide mai extreme. La stînga, NPA-ul (Noul Partid Anticapitalist – acum în coliția stîngii), cît și LO (Lutte Ouvrière). La dreapta, Reconquête – partidul fostului jurnalist Éric Zemmour, Les Patriotes, Debout la France, ca să citez doar cîteva. Pe de altă parte, dacă privim atît sociologia, cît și programul economic al RN-ului (Rassemblement National – Marine Le Pen), acesta nu pare deloc un partid de dreapta. Termenii populist – valabil atît pentru stînga mélenchonistă, cît și pentru dreapta lepenistă – sau naționalist, suveranist pentru RN mi se par a fi mai aproape de realitate. Toate partidele din Franța și de aiurea au doza lor de populism. De fiecare dată cînd citesc cîte un program politic îmi spun: „Doar mașina mea de spălat își respectă programul“.Pe de altă parte, asistăm atît în Franța, în România, cît și în restul lumii la o radicalizare a opiniilor publice, datorată desprinderii totale a clasei politice de problemele reale ale societății, radicalizare întreținută și chiar amplificată de rețelele sociale și de o parte din media mainstream.

C.T.: Oare ce urmează?

A.S.: Greu de făcut o majoritate absolută (care este la  289  din 577 de deputați). Imediat după ce s-au aflat rezultatele au început dispute interne în fiecare alianță sau partid. Stîngii îi lipsesc cam 100 de voturi, lui Macron, chiar și în cazul unei alianțe cu dreapta tradițională, îi lipsesc cam 60-70, RN-ul este izolat… E greu. Macron nu mai poate declanșa anticipate decît peste un an. Dar guvernul, cel la care se va ajunge, probabil după sfîrșitul Jocurilor Olimpice, poate să cadă la prima moțiune de cenzură.