În vizita de trei zile la Paris pe care am făcut-o cu peste zece ani în urmă, prietenul Alexandru Spahiu a făcut un tur al orașului pentru cei care am fost acolo. Cu un popas îndelung la Notre-Dame. Ateu, om de stînga, Spahiu are dublă cetățenie. A plecat în Franța de peste patruzeci de ani. A fost trader de bancă și director de bancă și de societate de brokeraj online. A doua din Franța. În noaptea incendiului am vorbit mult cu el la telefon. Cum locuiește în afara Parisului, a văzut la televizor ce se întîmpla. Mi-a spus de mai multe ori că nu-i vine să-și creadă ochilor. Mi-a dat interviul sîmbătă.
Cristian Teodorescu: Ce știi despre incendiul catedralei Notre-Dame de Paris, fapte și ipoteze?
Alexandru Spahiu: Deocamdată cauzele incendiului nu sînt cunoscute. Filmul evenimentelor rezultat din mărturiile unor martori interogați de Poliție ar fi următorul: în jurul orelor 18,20-18,30, în timpul ultimei slujbe a zilei, o primă alarmă se declanșează. O sonerie se aude, întreruptă de mesaje de evacuare a catredalei. Într-un prim moment, preotul – crezînd că este vorba de o defecțiune, o alertă falsă – nu reacționeză. După cîteva minute, oamenii și personalul prezent în catedrală se îndreaptă calm spre ieșire. Unul dintre oamenii care se ocupă de securitatea monumentului se deplasează în pod, unde sistemul informatic semnalase focul și nu constată nimic. Alarma se oprește, publicul și personalul reintră în catedrală. La 18,43, un alt semnal de alarmă se declanșează. Publicul și personalul evacuează din nou catedrala, iar persoana de la securitate se deplasează în pod și constată existența unui foc, în alt loc. Un fum din ce în ce mai închis la culoare se vede din afara catedralei la nivelul schelelor instalate pentru lucrările de restaurare. În același moment, pompierii arondismentului 5 ajung la Notre-Dame și afirmă că incendiul ar putea lua o amploare enormă. Cer imediat ajutoare. Într-o jumătate de oră, pe platoul din fața catedralei care a fost evacuat sînt prezenți 600 de pompieri.
50 de anchetatori de la Direcția Regională a Poliției Judiciare se ocupă de anchetă. Primele ipoteze tind spre un accident – scurtcircuit sau un punct cald apărut în urma unei suduri. Pista unui act criminal nu este însă total înlăturată.
C.T.: Știu că ești ateu, dar mai știu și că ai intrat de multe ori la Notre-Dame, ca observator matinal. Ce căutai acolo?
A.S.: Am intrat de mai multe ori ca să vizitez. Singur sau împreună cu prieteni din străinătate veniți în vizită la Paris. Am avut ocazia să vizitez și acoperișul, cînd încă mai era posibil. Am văzut grinzile seculare care au ars luni seară. Am fost de cîteva ori să văd credincioșii care zi de zi vin la Notre-Dame înainte de serviciu, la ora 8 dimineața, la prima mesă. M-a impresionat foarte mult atitudinea lor sobră, neostentativă. O comuniune fără intermediari între ei și Cel de Sus, bănuiesc.
C.T.: Aud că, de fapt, Notre-Dame ar fi trebuit restaurată de mult, dar că pînă de curînd nu s-au găsit fonduri și că ar fi fost și diverse dispute religios-laice pe tema asta. Ce știi?
A.S.: Din cîte știu, luptele nu au fost pe această temă. Din 1905, catedrala este proprietatea directă a statului, ca și alte 85 de catedrale de pe teritoriul Franței. Bisericile mai mici aparțin, în general, structurilor regionale. Restaurarea monumentelor istorice – nu puține – din Franța necesită sume extrem de mari din bugetul Ministerului Culturii. Disputele intervin, în general, la nivelul priorităților și al fondurilor pe care statul le stabilește. Unele sînt realizate exclusiv prin mecenat, deci din fonduri private. Un exemplu notoriu este „Galeria Oglinzilor” din Palatul Versailles, restaurare care a durat trei ani (2004-2007) și a fost finanțată –12 milioane de euro – de grupul Vinci. Multe dintre statuile și fîntînile din parcul palatului sînt finanțate din fonduri private venite din toate colțurile lumii.
C.T.: Tu, ca francez de adopție, cum vedeai Notre-Dame pînă la acest incendiu?
A.S.: Ca pe un reper. Kilometrul zero. „Săgeata” – La Flèche – care s-a prăbușit la incendiu, înaltă de 93 de metri, era vizibilă din aproape orice loc al Parisului.
C.T.: Dar după?
A.S.: La fel ca înainte. Edificiul e încă în picioare. Probabil, o lungă perioadă va fi interzis accesul publicului și va fi acoperit de schele. Președintele Macron a promis că Notre-Dame va fi restaurată în cinci ani.
C.T.: Să sperăm că așa se va întîmpla. Să fi fost un Dorel al Franței cel de pe urma căruia a izbucnit incendiul?
A.S.: Cu siguranță. Nu ar fi primul caz. În multe cazuri, pe șantierele de restaurare s-au produs accidente care au distrus parțial sau total monumente.
C.T.: Ce părere ai că miliardarii Franței au anunțat că donează sute de milioane de euro pentru repararea catedralei? (Între timp, donațiile au trecut de un miliard de euro.) Cum e cu avantajele fiscale care decurg de aici?
A.S.: O părere, dacă pot spune așa, neutră. Mecenatul, care există în Franța și în lume de ani și ani de zile, este o contribuție a celor mai bogați la conservarea și promovarea patrimoniului material și imaterial al culturii. E normal ca el să ofere unele avantaje fiscale. După polemica creată de o parte mai radicală a stîngii, unii dintre mecenați au renunțat la aceste avantaje (familia Pinault – Grupul Kering, care a donat 100 de milioane de euro).
C.T.: Dar despre reacțiile comunității internaționale după această catastrofă?
A.S.: Binevenite. Unele mai reușite, altele mai pripite și mai stîngace (Donald Trump, Theresa May, Barack Obama). Dar toate, cred, venite din suflet.
C.T.: Va ieși un scandal politic în Franța după ce-a pățit catedrala ce-a pățit?
A.S.: În nici un caz. Ca de obicei, în Franța, momentele dramatice din viața națiunii stîrnesc un sentiment de solidaritate și unesc poporul, indiferent de religie sau culoare politică. Așa a fost dintotdeauna și așa va fi, cred, și în viitor.
