A înființat, în 1991, IMAS, primul institut privat de sondare a opiniei publice din România. Sociologul Alin Teodorescu spune că pentru a face IMAS-ul să funcționeze nu i-a folosit nimic din ceea ce învățase la facultate. Spre deosebire de alți confrați care au „suvuri” și vile, A.T. n-are mașină și stă într-un bloc la Obor.
Cristian Teodorescu: Cum ți-a venit ideea cu IMAS-ul?
Alin Teodorescu: IMAS a fost primul institut privat, nu privatizat, de sondare a opiniei publice. IMAS s-a format în toamna anului 1991 prin depunere de capital social de către 20 de acționari. Ideea exista de mult în capul meu. Încercasem să fac un centru de cercetare a opiniei publice și la Grupul pentru Dialog Social, încă din ianuarie 1990. Înainte de 1989 urmăream presa străină și vedeam cum procesul de privatizare a modificat dinamica unor sectoare economice în Anglia, Ungaria, Polonia, Iugoslavia. În materie de cercetare comercială știam că marile corporații au relații exclusive cu marile firme de cercetare, însă speram ca instituțiile publice, micul business în formare, mass-media să ni se adreseze. Nu a fost așa. Marile companii de cercetare din lume au venit tîrziu în România (după 2000) și am avut mult timp la dispoziție să învățăm cercetarea consumatorului și cercetarea mass-media. Care ne erau complet necunoscute. De altfel, nimic din ce am învățat în facultate nu ne-a folosit în viața profesională. Am reluat studiul de la zero.
C.T.: Cît timp v-a trebuit ca să vă ia eventuala clientelă în serios?
A.T.: Am avut clienți străini chiar din primul an, pentru că nu era mai nimeni decent pe piață. Dar creșterea rapidă și masivă a început în 1996, cînd am venit salariat la IMAS. Am introdus standarde de calitate în culegerea și prelucrarea datelor, am accelerat procesul de cercetare, am adoptat proceduri noi pentru piața românească. Am avut noroc de o echipă foarte bună (în frunte cu Călin Anastasiu, Mircea Kivu, Doru Czobor, Corina Aldea) și de tineri cercetători de clasă superioară. Am avut erori tehnice, însă acestea au fost minore față de progresele realizate.
C.T.: Cît de sigur poate fi un sondaj de opinie la noi?
A.T.: Sîntem într-o perioadă foarte zbuciumată pentru cercetarea socială și opinională. În studiile opinionale o mare parte din informațiile necesare se obțin prin intervievare. Procedurile de intervievare domiciliară și prin telefon (CATI) descresc în acuratețe (chiar cînd se respectă regulile statistice), iar procedurile de intervievare online sînt profund nepotrivite pentru eșantionare corectă. Cercetarea online este mai ieftină decît CATI sau față în față, dar erorile acesteia au generat drame deja. Nu vorbesc de sondaje politice care sînt 1-2% din cifra de afaceri a unei companii de cercetare. Vorbesc de cercetarea consumatorului. Una din cele mai mari corporații din lume, Kraft, care adoptat foarte devreme cercetarea online, este astăzi în prag de faliment și din cauza sugestiilor eronate ale cercetărilor pe paneluri online. Pare o discuție tehnică, dar nu este. Intervievarea domiciliară, care solicită forță de muncă bine instruită și proceduri rigide, ca și intevievarea prin telefon, au costuri mari. Prin urmare se apelează la proceduri de cercetare surogat care duc la rezultate surogat.
C.T.: Dar la alții, care o mai dau și ei în bară?
A.T.: Erorile sondajelor pot fi determinate de un milion de cauze. O cauză este procedura de culegere a datelor. De pildă, în campania din 2016 din SUA, cercetările prin telefon au dat-o cîștigătoare pe Hillary Clinton, iar unele cercetări online pe Donald Trump. Aparent a fost vorba de metoda de culegere a datelor. În realitate, cercetările serioase, bazate pe modele matematice și pe reguli stricte de culegere a datelor, au arătat că D. Trump cîștigă. Dar aceste cercetări nu au fost publicate. Uneori însă se schimbă rapid opinia majoritară. În campania pentru referendumul Brexit din Marea Britanie, sondajele dădeau o ușoară majoritate a celor care susțineau rămînerea în UE. O eurodeputată britanică a fost asasinată în timpul campaniei și opinia majoritară s-a modificat spre Brexit. La fel a fost în campania pentru alegerile prezidențiale din 2019 din România, unde succesul unei moțiuni de cenzură a trimis-o pe dna Dăncilă în turul al doilea. Dacă nu ești un simplu instrument de propagandă ai nevoie de multă știință de carte ca să eviți erorile potențiale în cercetarea de opinie.
C.T.: Cît costă un sondaj de opinie pentru partidele politice?
A.T.: În general, cercetarea constituie 2-3% din costurile unei campanii de marketing, de publicitate electorală sau de PR.
C.T.: Ce alți clienți în afară de politicieni are un institut de sondare a opiniei publice?
A.T.: Cum am spus mai sus, un institut de cercetare privat are 90-95% venituri de la corporații, mass-media și instituții nonprofit. Cercetările electorale (mai ales în România) sînt riscante – te poți trezi că beneficiarul publică rezultate contrafăcute (de cîte ori…), că beneficiarul nu achită cercetarea (de cîte ori…) sau că beneficiarul cere ca institutul să-l sprijine în campanie. Nu se poate. Institutele de cercetare nu pot face publicitate, PR, campanii electorale, pentru că intră în conflict de interese. Cercetarea măsoară, cu măsuri obiective sau subiective. Atît.
C.T.: Să zicem că nu știu nimic despre cei care se ocupă cu sondaje de opinie de la noi. Ce ar trebui să aflu înainte de a bate la o ușă pentru un sondaj pe care să mă pot bizui?
A.T.: Un factor important este prestigiul. Știți că prestigiul se cîștigă greu și se pierde repede. În cazul IMAS, prestigiul printre clienți și parteneri este bine consolidat (avem un indice de 8,5 pe o scară de la 1 la 10 în unele cercetări ale firmelor de branding). Al doilea este atitudinea. La IMAS se caută interesul clientului, nu al firmei. E greu, dar nu imposibil.
C.T.: Cineva care e șef peste un institut care face sondaje mi-a spus acum doi ani că a „muncit mult” pentru un anumit partid politic. Cînd i-am cerut amănunte, omul a cotit-o. Tu, din branșă, ce-ai fi înțeles din asta?
A.T.: Dacă lucrezi cu un partid politic și ești profesionist, apare totdeauna dorința de a te anexa. În lumea comercială există corporații mari care nu acceptă să lucrezi pentru ei și pentru un competitor al lor în același timp. Depinde numai de tine dacă accepți sau nu aceste limitări. Pe piața liberă este foarte greu să reziști ca independent. IMAS a rezistat aproape trei decenii. Și sper să mai reziste. Independența micșorează profitul, dar mărește satisfacția. În România există sociologi care stau la vilă (de obicei, cumpărată de la stat) și au trei mașini. Eu stau tot la etajul al nouălea în Obor și nu am nici o mașină.
C.T.: Cu ani în urmă, un partid care a avut și un candidat la prezidențiale apărea în diverse sondaje cu 15-20% intenții de vot, și asta pînă în ultima clipă. Partidul cu pricina nici măcar n-a intrat în Parlament. L-a deocheat cineva?
A.T.: Între cifrele din sondaje și rezultatele de la urna de vot se interpun calitatea campaniei și prezența la vot. De aceea, clienții pot primi, alături de datele de sondaj, estimări ale rezultatelor la urna de vot. Aceste estimări pot fi uneori divergente față de cifrele de sondaj. De exemplu, la alegerile prezidențiale din 2014, toate sondajele publicate arătau un ușor avantaj al lui Ponta în fața lui Iohannis. Calculele erau însă categorice; Ponta intră primul în turul al doilea și se clasează al doilea în turul al doilea. Sau un alt caz, binecunoscut în România și nu numai. Un partid mic înregistrează în sondaje 10-12%, dar la urne obține 5%. Diferența este dată de o masă de potențiali votanți care nu au fost convinși de campanie și de organizarea de partid să vină la vot. Votanții acelui partid există, dar nu i-ai putut determina să facă actul votării.
C.T.: Cum e cu acuzațiile împotriva institutelor de sondare a opiniei publice, venite dinspre partide politice, că ar mînări rezultatele?
A.T.: Mulți politicieni consideră cercetarea de opinie un factor de propagandă, nu un diagnostic obiectiv. Faptul că unii sociologi s-au transformat în propagandiști a ajutat această opinie. Falsă. Ca multe altele. Un institut serios poate avea erori tehnice, poate avea erori de comunicare, dar este practic imposibil să schimbe rezultatele obținute din teren. Companiile de cercetare știu că fiecare act al lor trebuie să fie auditabil, respectiv să poată proba profesionismul și calitatea fiecărei acțiuni de cercetare. Am fost de mai multe ori auditor de cercetare pentru alte firme din România și pot să vă spun că multe firme mari sînt perfect auditabile.
C.T.: Ce zice lumea despre anticipate?
A.T.: Nu știm. Nu s-au făcut cercetări.
1.215 vizualizări
