Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Allons perdants de la patrie!

Zoom Allons perdants de la patrie!

Islamiștii și-au descărcat iar kalașnikoavele în inima Europei.   Parisul e cutremurat de groază și durere. Numărătoarea victimelor se face în paralel cu deruta. Fantoma lui Johnny Jihadistul jubilează. Nu e niciun mesaj în baia de sînge. E doar inevitabilul război care va lua locul păcii.

Merkel și Hollande sînt ultimii lideri slabi dintr-o lungă generație de lideri europeni slabi. Moleșeala asta, care se întinde de un sfert de veac asupra întregului Occident, izvorăște din bunăstarea fără precedent pe care economiile liberale și piețele globalizate au revărsat-o peste societate. Lumea civilizată apreciază traiul senin, învelit în tehnologie, consum și securitate socială.

Dar nivelul de trai nu crește de unul singur. Odată cu el cresc toleranța, empatia, neatenția și dorința de a pune capăt sărăciei. Zidurile iluministe și creștine pe care Lumea Veche le-a prevăzut cu multe intrări, s-au coșcovit. Tigrișorii Coranului încep să le culce la pămînt.

A fost bună deschiderea porților pentru refugiați? Răspunsul cred că nu poartă în el cauzele masacrului de la Paris, și nici ale masacrelor din trecut. Criminalii de vineri pot fi, mai degrabă, cetățeni ai continentului, musulmani născuți și crescuți în Franța, în Belgia, în statele Europei civilizate, adaptați la lumea pe care vor s-o arunce în aer. Tocmai fiindcă sînt produsele acestei lumi le vine mai ușor să treacă neobservați.

Musulmanii din periferiile sociale au arătat pînă acum, cu vîrf și îndesat, că pot deveni islamiști puși pe fapte. E, poate, o problemă de integrare, așa cum spun lideri ca Hollande și Merkel, dar e și o problemă de reguli și ripostă, așa cum ar trebui să spună noii lideri.

Socialismul francez și creștin-democrația germană trebuie s-o ia înaintea extremei drepte europene, care va înregistra un salt rapid de popularitate în următoarele luni. Partidele mari care i-au dat pe Merkel și Hollande trebuie s-și regîndească urgent politica de cadre și programele de curaj.

Europa nu poate aștepta cu mîinile în sîn să fie pulverizată de tineri arabi încolăciți de dinamită. Nu poate risca la nesfîrșit viața cetățenilor ei și prăbușirea încrederii într-o lume pașnică doar pentru că politicile de integrare, absorbție și civilizare a migranților șchiopătează.

E nevoie de legi scandalos de ferme, de principii de proporționalitate, de reguli de expulzare ușor de aplicat și de sisteme antitero care să și funcționeze. E nevoie, din păcate, ca individul să cedeze din libertăți, și să-și predea serviciilor, o cotă și mai mare de intimitate. E nevoie, desigur, și de o regîndire a recrutării șefilor de servicii.

Asta se poate face doar cu o nouă generație de lideri. Valul groazei nu va ajunge prea repede la noi, așa că, o vreme, noi ne putem mulțumi cu ce avem. Dar saltul de generație pe care statele puternice ale Europei trebuie să-l facă e imperativ. Epoca momîilor a apus. Un val de indignare lucidă trebuie să măture liderii slabi și politicile lor de băltire. Europa e obligată să se decidă: luptă pentru identitatea ei sau nu? Își apără în mod rațional civilizația, sau se ascunde în spatele birocrației și a pauzei pe care o vor lua islamiștii un timp? Statele ei înțeleg că solidaritatea trebuie să funcționeze ca o alianță militară, îi nu ca un concurs de scuze?

Europa e prima economie a lumii, dar interesele ei economice și politice sînt fărîmițate și încîlcite într-o capodoperă a derutei totale. Boala s-a transmis de la lideri la state și înapoi, ca într-un mecanism autoimun care provoacă agonia.

Popoarele din Orientul Apropiat și Nordul Africii nu trebuie demonizate doar pentru faptul că au căzut sub vraja islamului. Nimic nu trebuie luat la grămadă, dar, dacă Occidentul a început să surpe tiranii în statele petrolului, ar fi trebuit să ducă treaba la capăt. Nu e vorba atît de operațiuni militare, cît de o mobilizare generală sinceră. Politica, economia, investițiile pot lucra simultan cu raidurile. Cînd forța militară e folosită doar conjunctural, iar primăverile arabe nu sînt urmate de renașteri statale, ISIS înțelege că e invitat să participe la acțiune.

Franța, țara care adăpostește cea mai mare comunitate musulmană din Europa, plătește pe nedrept trei decenii de importuri musulmane. Culpa colonială, survenită în anii pierderii Algeriei, și obsesia guvernelor socialiste de a-și aduna voturi de la imigranți, au umplut Franța cu populații scăpate de sub paza istoriei, pe care nu s-a străduit destul să le integreze.

Azi, Franța plînge. Mîine pot plînge alte națiuni, dacă spiritul Merkel – Hollande nu e exorcizat din corpul bolnav al politicii UE. Statele Unite ale Europei, constituția europeană, președintele Europei și guvernul ales al Europei pot deveni idei active și obiective urgente. N-ar fi rău ca intoleranța corectitudinii politice să sufere o sincopă, iar documentele noului colos politic european să conțină, fără echivoc, afirmația că Occidentul are, între premisele sale istorice, creștinismul.

Pînă atunci, furia islamismului și ezitările liderilor se vor vărsa doar pe populații. Perdanții acestui joc de-a toleranța vor fi, ca și pînă acum, inocenții din mulțime.

46 de vizualizări

12 comentarii

  1. #1

    Probabil cel mai bun articol din presa romaneasca! Corect,e necesara o renuntare la nazbatiile iluministe si o intoarcere la ordinea napoleoniana inainte de a ne alege cu o ordine hitlerista!

  2. #2

    Felicitari, un articol exceptional care, a spus totul in locul meu, cu mult talent si spirit de observatie.Numai bine, Odorica

  3. #3

    oh, da… traiasca crestinismul. si drepturile serviciilor sa fie extinse! da, da, da! aici sa vada toata lumea. da, felicitari. sa raspundem la agresiune sufland in panze crestinopatilor, care oricum or sa se inflameze.

    se cere ratiune. inainte de toate ratiune.

  4. #4

    The americans…. again !

  5. #5

    „E nevoie, din păcate, ca individul să cedeze din libertăți, și să-și predea serviciilor, o cotă și mai mare de intimitate.”….no comment

  6. #6

    Hey Nicoleta, be cool man!!! Las-o incolo cu rautatile. Domn Buscu face o constatare, chiar daca cinica, care se bazeaza pe fapte recunoscute pana si de alegatorii cu tendinte de stanga din Germany si France.

  7. #7

    Articolul e pe temelii gresite si nu cred ca e cazul sa-i aprobam concluziile.

    Cauza e alta, respectiv cand rascolesti rahatul sa nu te mire ca incepe sa puta.
    Mai clar, platim pretul ideii tampite pe care au avut-o unii mai de la vestul Europei de a incepe ‘democratizarea’ lumii musulmane. Vedem cat de greu este pentru romania sa adopte valorile democratice, si noi suntem o tara legata istoric de vest. A impune democratia in tarile ‘primaverii arabe’, tari fara traditie in acest sens si nepregatite sa o adopte, e precum a impune fundamentalismul islamic in Romania. Este imposibil si o actiune gandita de retarzi.
    In alianta cu islamistii declarati au inceput sa rastoarne regimuri, e drept dictatoriale dar secularizate in esenta lor. Asa a ajuns vestul sa finanteze si sa inarmeze teroristii de azi iar Irak si Siria au devenit teren de joaca pentru o adunatora de nemernici. Nu e om bun Assad, dar refimul lui era garanria linistii in zona si a linistii noastre. Era oricum raul cel mai mic pentru sirieni. Si cat de cretin sa fii sa antrenezi si inarmezi Al Quaeda pentru a lupta impotriva lui?

    Acum Europa e in sah: a respinge oamenii disperati ce fug din tarile arabe agresate de terorismul islamic e ca si cum i-ai radicaliza si pregati mental sa-ti doreasca raul. Oamenii nu sunt rai apriori pentru ca sunt arabi sau musulmani. Zidane de ex e arab la origine, Isabelle Adjani la fel.
    Masurile trebuie luate urgent si cea mai importanta va fi de securizare a Orientului Mijlociu, dizolvare a Isis si acceptare a unui regim care nu le va permite resurectia.

    La noi acasa nu e nevoie sa cedam din libertati pentru ca am cedat destul si oricand si oricine poate fi supravegheat total. ci e nevoie insa ca servicile secrete sa devina mai eficiente si sa starpeasca raul din fasha. Clar ca afluxul de emigranti trebuie controlat riguros, dar cu grija ca sa nu radicalizam degeaba oameni buni.
    E o himera sa credem ca putem rezolva problema altfel, terorismul e difuz si imposibil de neutralizat total prin forta.

  8. #8

    Olanda, Spania, Norvegia si Marea Britanie sunt urmatoarele tinte.

    Gresesti undeva: macar 1 terorist din cei 8 este dovedit imigrant saritor de garduri pe traseul Grecia – Balcani – „Germany, Germany”.

    Musulmanii din Franta sunt la a 4-a generatie si inca nu se integreaza; pastreaza aceleasi tipare resentimentare ca ale bunicilor si parintilor. Astia nu pot fi expulzati, nu pot fi integrati, sunt plansi, periati, studiati, incurajati si… esuati. Cine plateste? Pulimea muncitoare.

  9. #9

    nu, nu e nevoie de asa ceva :
    E nevoie de legi scandalos de ferme, de principii de proporționalitate, de reguli de expulzare ușor de aplicat și de sisteme antitero care să și funcționeze. E nevoie, din păcate, ca individul să cedeze din libertăți, și să-și predea serviciilor, o cotă și mai mare de intimitate. E nevoie, desigur, și de o regîndire a recrutării șefilor de servicii.
    asta e discursul pe care ghita (inca bine-mersi) l-a debitat a doua zi dupa atentate .
    nu e nevoie sa ne punem prea multe intrebari despre soarta „refugiatilor”. nu e problema noastra, nu au decat sa se omoare intre ei, la ei acasa. nu au cauta aici. eu nu i-am chemat, niciunul dintre cunoscutii mei nu i-a invitat. i-ai invitat tu?

  10. #10

    atunci cand politicienii esueaza si nu mai au nimic de zis incep sa actioneze si sa vorbeasca generalii

  11. #11

    Credeam ca esti mai citit de atat, Buscu! Nu cred ca lasii islamului care au tras in oameni neinarmati sunt reprezentanti pentru religia lor. Sa se inaspreasca legile, primesc, dar cum vrei tu sa ii dai afara din Europa pe suspecti daca s-au nascut aici? Unde e „afara” asta? Si nu, nu putem sa ne relaxam ca nu au tras la noi. Ba da, chiar la noi au tras. Ca acuma suntem toti-unul. Jihadistii trebuiesc exterminati, asta e clar. Nu as condamna infiintarea unui commando european de mii de militari care sa mearga acolo si sa le dea „delete”. Cine o sa ii condamne pe cruciati?

  12. #12

    Mai, istetilor, care vreti sa expulzati cetateni francezi nascuti in Franta. Unde vreti sa ii expulzati? in Romania? Adica vine Coana Franta si zice:Nu mai vreau sa imi tin in tara cetatenii si ii dau de suflet. Bravos natiune! Ia interesati-va cine l-a votat pe Hollande cu haita lui socialista. Iaca ,cetatenii francezi de origine africana, asiatica, araba.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia