Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Alt Duhnici

Zoom Alt Duhnici

Duhnici a primit 20.000 de lei amendă. Nici nu mai contează dacă e puțin sau mult – singura pedeapsă reală ține de contractele de publicitate pe care individul le-ar mai prinde de-acum înainte. E limpede și pentru o conservă stricată că lui Buhnici nu-i pare rău de ce-a zis, pentru că, dacă ar fi avut acces la grozăviile pe care le-a spus, nu le-ar fi spus.

„Lumea“ lui, felul în care percepe viața sunt greșite, bolnave, împuțite, iar marea tristețe e că o astfel de creatură era un om de succes.

Duhnici e azi o senzație de vomă. Dar, hei, să nu ne demoralizăm, nu e ca și cum nu am avea și alte urdori pe ecran.

Radu Banciu, într-un nou moment în care și-a aruncat creierii în ventilator cum și-ar arunca un bătrân senil pamperșii: „99% dintre femeile pe care le-am cunoscut asta își doreau: să le mai și plesnești din când în când“.

În primul rând, trebuie corectate din start niște titluri din presa românească: „derapaj al lui Radu Banciu“. Nu e „derapaj“, nu a prins puțin cu roata, omul e în câmp, cu cariciul scos, violează o navă extraterestră în timp ce de față sunt toți copiii din sat.

În al doilea rând, ce infinită tristețe pentru presă că există posturi TV care-și zic: „Aa, ce-ar fi să-i dăm timp de emisiune acestui băiat, pare funny!“.

16 vizualizări

Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    Orice doctor îți zice ca nu trebuie sa fii gras.

  2. #2

    just, banciu e doar un dobitoc cu pretentii care se ridica singur in slava pe culmi imaginare ; posesor al unei memorii prost folosite confunda colectia de inutilitati geografice sau fotbalistice cu inteligenta ; il astept sa-mi explice de ce masa bosonului Higgs e de 125 ori mai mare decit a unui proton si, in putinul timp liber de care dispune, de ce gravitatia si mecanica cuantica nu se impaca precum OM cu suporterii.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia