Suntem cei mai șmecheri din colțul ăsta al sferei pământești, se știe. A zis-o Herodot, parcă, într-un pasaj pe care-l citează toți, uitându-l pe celălalt în care cam șterge cu noi pe jos. Dar viața e ca o cutie cu citate: o deschizi și-l iei doar pe ăla care-ți convine.
S-a stabilit, așadar,
istoric, faptul că suntem șmecheri. Iar asta ne convine de minune. Strălucim aici, la porțile Balcanilor, de minimum 2.000 de ani, dar, de fapt, de mult mai multă vreme. Creaționiștii de vreo 10.000 de ani, darwiniștii de milioane. Și unii, și alții, însă, ajung la un numitor comun atunci când vine vorba despre strălucire. Noi, românii, suntem steaua după a cărei rază s-au ghidat magii sau soarele care, când s-a supărat pe dinozauri, i-a lăsat să înghețe. Fără noi omenirea nu și-ar avea rostul, nu și-ar găsi calea, n-ar ști, practic, pe unde să o apuce. Suntem darul făcut de zei sau de Big Bang planetei.
Și mai important e că
suntem șmecheri individual. Dacă ne-am aduna unul lângă altul, dacă ne-am uni șmecheriile, poate am reuși să punem de-o națiune. Dar de ce am face-o? Națiunile sunt de domeniul trecutului. Acum, că avem cel mai rapid Internet din lume, aproape, nu mai avem nevoie de țeluri comune. Suntem, de fapt, fiecare, o mică națiune, fără frontiere. Doar țeava de Internet e limita, iar țeava, slavă Marelui Arhitect, n-are limite. Iar ca națiuni independente, incomod strânse într-un spațiu geografic limitat, avem dușmani. Milioane. Nu cred să existe națiuni cu mai mulți dușmani decât milioanele de națiuni alcătuite din cei care, cu ceva vreme în urmă, alcătuiau națiunea română. Oricum, a fost o națiune firavă, care a răposat de tânără. Păcat că era născută din spuma mării, din părinți greu identificabili. Dacă ar fi avut niște părinți responsabili, poate că ar fi învățat-o să se ocupe mai mult de problemele ei decât de cele ale altora, poate ar fi învățat-o să aloce mai mult timp educației și mai puțin divertismentului, poate i-ar fi spus că important e să facă ea ceva, nu să tot urle că o fură arbitrii și să se tăvălească pe gazon la cea mai firavă adiere.
E bine, până la urmă,
că suntem milioane de națiuni în locul uneia singure. Nimic nu ar trebui să ne mai sufoce individualitățile, să ne uniformizeze, să ne îmbrace în uniformă. Suntem națiuni independente și avem drepturi. Asta e tot ce contează.
Noi ne-am dezvolta
individual, am crește și am înflori, dar ne încurcă, așa cum am zis, dușmanii. Sunt ceva de speriat dușmanii ăștia. Și mai sunt și numeroși. Oricum, pe dușmani nu-i interesează decât să-și vadă realizate scopurile proprii și nu dau doi bani pe nevoile vecine. Poate asta ne înrăiește și pe noi ca națiuni independente și neatârnate, dar înconjurate de către vecini răuvoitori care, în plus, mai au și capre. Dar au capre – asta e deranjant de-a dreptul –care nu cedează, nu vor să moară, uneori, cu nici un chip. Iar asta ne face viața insuportabilă. Atât de insuportabilă încât nu mai avem ce altceva să facem decât să ieșim în stradă pentru drepturile noastre naționale.
Cum au ieșit duminica trecută, pe 26 martie,
câteva zeci de națiuni care protestau împotriva măririi salariilor bugetarilor. Băi, vă dați seama, bugetarii ăștia, care sunt alte națiuni, desigur, se aleg cu salariile mărite. Iar așa iau din ceea ce se cuvine națiunilor noastre. Căci națiunilor noastre, deși sunt independente și neatârnate, li se cuvine. Fiecărei națiuni alcătuite dintr-un singur cetățean (dar neapărat să fie român) i se cuvine o școală a ei, la nivelul Harvard, cel puțin, unde națiunea să-și poată da copilul. Fiecare națiune alcătuită dintr-un singur cetățean (fost român, acum independent și liber și neatârnat) are dreptul la un spital al ei, cu cei mai buni specialiști din absolut toate domeniile. De asemeni, fiecărei astfel de națiuni i se vor pune la dispoziție autostrăzi, multe autostrăzi, pe care să le folosească singură. Vara în drum spre mare, iarna în drum spre munte. Fiecare națiune alcătuită dintr-o singură persoană trebuie să fie apărată de armată, vegheată de poliție, ferită de incendii de către pompieri.
Dacă am fi fost cetățeni,
ai aceleiași națiuni, eventual, probabil că ne-am fi asumat în mod egal și drepturi, și îndatoriri. Dar suntem, din ce în ce mai mult, națiuni independente, neatârnate și nealiniate. Avem doar drepturi, garantate de ONU, eventual, și le avem doar noi, dușmanii noștri nu le au. Drepturi, atât. Îndatoriri nu, compasiune nu, nimic altceva decât drepturi. Impozite, de exemplu, nu trebuie să plătim fiindcă, pentru o națiune, impozitul ar echivala cu un tribut. Tribut, în 2017? Pe bune?
Ma cam indoiesc ca nu platim impozite. Platim destule, problema este ca nu totdeauna impozitele merg unde ar trebui.