Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Am citit eu, ca să nu vă mai scârbiți voi

Zoom Am citit eu, ca să nu vă mai scârbiți voi

O știre mi-a atras atenția: „Vila evaluată la peste 300.000 de euro a fostului primar din Mioveni, Ion Georgescu, este într-un proces de evaluare, din dispoziția instanței, în dosarul în care acesta a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru trafic de influență“.

Și din nou inflamarea muncitorească a presei plătite: începe lupta cu cei care nu-și pot justifica averile.

Ar putea fi gluma lunii dacă nu aș citi o astfel de știre efectiv în fiecare lună.

Mii, zeci de mii de primari și aleși s-ar schimba la față dacă averile proprii ar fi luate la cercetat. Doar că acest lucru e imposibil după 35 de ani de haiducie. Fizic, e imposibil de făcut. Bineînțeles, punând cazul că s-ar dori așa ceva. Primari corupți, primari acuzați de mită de milioane nu ajung să fie luați la bani mărunți. Primari care au muncit doar la stat și au proprietăți cât pentru douăzeci de vieți de bugetar dorm liniștiți. Doar că dă bine așa, din când în când, să arunci niște titluri pe piață, iar oamenii să spună: Hopaaa, ia, că îi ridică!

Nu, nu-i ridică. Îi amuză doar.

10.387 de vizualizări

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

    Adaugă un comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
    Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

    Carne de pui La Provincia
    Big Fish
    Editoriale
    Iubitori de arta