Am fost prea prost îmbrăcat să semnez o petiție

Pînă acum vreo cîteva zile, timp de mai bine de o săptămînă, undeva în Piața Unirii, la capătul bulevardului Regina Maria, lîngă cortul de prim ajutor în care Primăria cazează în fiecare zi un butoi cu apă, un pat și-un paznic, a stat încă un cort, al unor arabi de semnătură strîngăreți. Patru inși, cu și fără mustață, așezați la o masă lîngă cort păzeau niște liste și un banner pe care scria ceva de genul “asociația susținătorilor recunoașterii statului Palestina”. 

Sau ceva de genul ăsta, că nu m-am oprit niciodată să citesc cu atenție mesajele. Din cînd în cînd se mai ridicau de la masă și încercau să-i abordeze pe trecători în speranța că vor umple odată listele alea cu semnături, să plece și ei pe la cășile lor. Odată, în timp ce veneam spre birou, l-am zărit pe unul mai mare și mustăcios cum m-a ginit de la distanță și se pregătea să-mi taie calea, cu lista de semnături în mînă. Deja îmi pregăteam fraza cu “sînt gărbit, n-am timp”, pe care o zic, de regulă, oricărui strîngător de felurite semnături sau cerșetorilor trendy care-ți cer sanchi donații. N-a mai fost cazul însă. Cam cînd am ajuns la doi metri în fața individului, omul s-a întors brusc și s-a dus la cort. Mi-am văzut de drum și, după vreo cîteva minute, mi-am zis în sine: “poate că sînt eu prea prost îmbrăcat să mă bage un strîngăreț de semnături în seamnă”. După care mi-am dat seama: chiar eram. Avem pe mine un tricou cumpărat din Israel, pe care scria “Israel Air Force – world’s largest supplier or MIG parts”.