Amintirile pensionarilor

…Cele mai frumoase momente din crîșmele de fraternizare din orice cartier bucureștean sînt diminețile de duminică spre prînz. Atunci ele s-au golit de bețivii de cu o seară sau o noapte înainte, o femeie de regulă mai tuciurie dă pe ciment cu un mop umed, golește scrumierele, șterge mesele de lemn, iar barmanița ciufulită, abia mascîndu-și un căscat ecologic, e toată numai un zîmbet.

Și-atunci, pe la unsprezece, unsprezece și-un sfert, apar ei. Cine sînt ei? Sînt pensionarii. Dar nu orice fel de pensionari, nu sînt genul de bătrânei care joacă table sau șah prin scuarurile din jur și nici nu pariază la Stanley Bet ori Fortuna. Sînt îmbrăcați de duminică, în costume ponosite, dar curate, la gît cu cravate care-au văzut și grozăviile din „obsedantul deceniu”, cu unghii îngrijite, cu pantofi bine lustruiți, bărbieriți proaspăt, fiindcă la unii dintre ei se mai observă o mică tăietură la bărbie. Unii au și baston, dar încă se țin bine. Se duc la bar și comandă, invariabil, o sută de „amestecată”, rachiu sau vodcă cu sirop, și-apoi se așază, totdeauna singuri, la o masă.

Și-atunci merită să-i privești – desigur, fără ca ei să bage de seamă: iau o gură din pahar, savurează discret gustul pe care îl cunosc de ani și ani, și-apoi se uită oblic în jos, spre tăblia mesei. Cu siguranță că imediat, răscolite de savoarea „amestecatei”, îi năpădesc, ca pe personajul proustian cu madlena lui, amintirile. Ce amintiri, nu poți decît să bănuiești: poate niște întîmplări de pe vreun șantier din tinerețe, poate chipul vreunei iubite cu care nu s-au mai căsătorit, poate ceva din armată. Amintirile vin în ordine: fiecare înghițitură are amintirea ei.

Dar paharul se termină și, cu aceeași discreție ce le-a devenit a doua natură, se scotocesc în buzunare: da, mai merge unul. Se duc la bar, iau paharul, revin la masă și, de data asta, nu se mai uită în jos, ci în sus. Ai senzația că privesc în gol. Dar e un gol care se umple cu siguranță de plinul vieții lor trecute. Sau de golul ei.

Cînd termină și al doilea pahar, se ridică fără să se clatine, salută din cap barmanița zîmbitoare și se duc spre casă, unde îi așteaptă fie nevasta vîrstnică cu masa de prînz, fie nimeni. Mai aruncă în holul blocului o privire îngrijorată spre lista cu întreținerea, iau liftul hodorogit și ajung. Pînă duminica viitoare nu mai e mult.

(va urma)