Adrian Ţuţuianu, lider trepăduș la PSD, își ia voce de Tudorel Toader și meclă afectată, de mătușă la înmormântare, proclamând: ”Şi amnistia, şi graţierea sunt acte de clemenţă pe care statul civilizat le face în orice ţară. Cele două trebuie date prin lege adoptată de Parlament”. Practic, Liviu Dragnea, dacă și-ar da o grațiere, ne-ar civiliza.
Deputatul Mitralieră, Cătălin Rădulescu, a dat iar de gloanțe, le sparge în dinți ca pe semințe: ”Eu vreau să discut, dacă o să fiu invitat în Comitetul Executiv, să întreb care sunt interesele acestui grup de oameni care o apără pe doamna Firea în momentul în care prejudiciază imaginea partidului nostru”. E amuzant cum, mereu, cei mai atenți cu imaginea PSD sunt unul ca Mitralieră, unul ca Codrin, unul ca Nicolicea. Mă mir că n-a sărit acum doamna Viorica, să apere manualele de Limba română de torționarii ăștia care le chinuie.
Petre Daea, cu vocea stinsă, ilogic, răvășit, tulburat peste măsură, a găsit vinovatul pentru răspândirea pestei porcine: ”Omul își face rău singur și ne facem rău unul altuia. Este vorba despre om, care a circulat dintr-o parte în alta”. Domnu’ Petrică, noi când zicem că ar fi mult mai bine fără oameni, sar unii și alții că cică nu e bine să ucizi oameni.
Ludovic Orban s-a aruncat în brațele nebuniei, nu-l mai interesează, o să-l vedem în curul gol prin Parlament zicând că protestează împotriva faptului că pesediștii umblă îmbrăcați: ”Eu oameni atât de proști, de nepregătiți, de inculți, de incapabili să înțeleagă lucruri elementare n-am văzut în viața mea. Cred că este cel mai idiot guvern din istoria României”. Orbane, dar mai dă-i în morții lor, ce-i menajezi atâta?!
1.362 de vizualizări






