Ciolacu acuză „un fenomen de care s-a abuzat“: Anul trecut au fost 8,1 milioane de concedii medicale la 6 milioane de români care muncesc. Rahat. Întrebarea e ce faci cu cei care muncesc mai puțin decât un om în concediu medical și iau zeci de milioane pe lună în companiile de stat.
OCDE, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, la care România dorește să adere, spune așa, într-un raport asupra României educate a lui Iohannis: nu are o strategie națională pentru îmbunătățirea școlilor, bugetul pentru Educație nu ține cont de obiectivele pe termen lung, iar sistemul rămâne foarte birocratic, cu un nivel ridicat de risipă. În rest, da, numai lucruri bune, doar aceste amănunte le mai avem de reglat.
Ministrul Mediului s-a întâlnit cu Busu și cu doamna Romica Jurcă și s-a întristat: „Colegii de la ANM mi-au comunicat că în următoarele două luni vom mai avea manifestări extreme ale vremii“. Bine că nu i-au zis de încălzirea globală, că plângea ăsta ca un copil.
Mistreţii au invadat dealurile din Oradea şi fac ravagii prin grădinile şi curţile localnicilor. Iar asta doar pentru că s-au băgat foarte multe terenuri în intravilan, fără ca mistreții să fie luați și ei în spațiu de niște dezvoltatori.