Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Anamaria Gavrilă Trotinetă

Zoom Anamaria Gavrilă Trotinetă

În sfârșit, au revenit suveraniștii lui pește prăjit la adevăratele probleme care ne macină societatea, trotinetele. Și, în timp ce unii se hăhăie maro pe ei că, ce să vezi, te miri ce ministru sau politician a fost surprins pe două roți mici, Anamaria Gavrilă vine cu „legi cu folos, legi pentru oameni”. Mai exact, ceva senator POT a depus un proiect de lege prin care se vrea reglementat mersul pe trotinetă. O lege pentru ca tinerii să învețe să circule în siguranță în trafic – zice Anamaria în clipul de promovare și laudă a inițiativei.

Numai că, în buna tradiție a inteligenței care dă pe-afară din POT, clipul de promovare o prezintă pe Anamaria mergând pe trotinetă, pe carosabil, fără nici un fel de protecție în afară de machiaj. Mă rog, nu că ar avea ce să protejeze neapărat purtând o cască.

Avem însă o regie, e clip de promovare. Anamaria vine cu viteză, pune frână și se oprește pe carosabil. Coboară de pe trotinetă și își continuă plimbarea pe lângă ea, tot pe carosabil, în timp ce zâmbește forțat spre cameră și ne spune cum sistemul nu are grijă de cei care conduc trotinete, că-s prea multe accidente. Apoi alt cadru, tot cu ea pe trotinetă, tot oprind în mijlocul carosabilului, că așa era regia, tot fără protecție, însă zâmbind tălâmb și exaltând la ideea că POT nu vrea să interzică nimic, ci vrea să educe. Nu prin puterea exemplului, desigur, ci prin legi, că asta înseamnă bla bla bla, Doamne ajută de final, gata clipul.

Hai, tanti Anamaria, vă rog eu, faceți o lege și pentru mersul pe jos, că prea mulți tineri nu știu să pășească și, Doamne ferește, se împiedică și se înscriu în POT.

11.823 de vizualizări

Citeşte mai multe despre:

7 comentarii

  1. #1

    Exista un numar mare de cetateni romani cu IQ foarte mic, care, „coincidenta” sustin specimene precum ana gavrila, simion, georgescu, sosoaca , nici un criminal platit precum Potra nu le „pute”…

    Eu zic sa fim seriosi si onesti cu noi si sa le donam chiar din buzunaru’ nostru cate o trotineta de-asta „made in china”(sa fim si „patrioti” 🙄 ) , da’ sa fie cu update si soft fresh ,musai sa prinda 90km/h 😁

    Iar asta cu „casti protectie” ,e o facatura sorosista ,ne manipuleaza dracii astia!

    Mergeti „scumpilor” fara nici o casca ,musai cu 90km/h mai ales prin oras.
    Ca aveti capu’ si corpu’ de daci romani adevarati.
    NIMIC nu se poate intampla unui patriot adevarat ca voi.
    Si cu putin noroc scapam si de procentul asta de populatie cu IQ spre zero 🥳

  2. #4

    Nu sunt susținătorul suveranistilor,dar ăștia cu trotinete nu au nici o regula,poate vrea să-l pupe masa rece!Efectiv cu mare cu mic i-ti ies în cale și dacă i-i calci tu ești vinovat pentru prostia lor!

  3. #5

    Si dupa fata si dupa vorba si dupa port, dau dovada de incapacitate. Aceasta duduie, ca sa nu o spun altceva ESTE CEL MAI BUN EXEMPLU DE CAP FARA NEURONI. ARE DREPTUL LA TOATE SI EA DAR NU UNDE ESTE ACUM.

  4. #6

    Să fie trotinete, dar e uni care n-au cel mai mic bun simț și regulă de circulație și care strică „șandramaua” și impune de a se lua măsuri care nu plac la toți.

  5. #7

    Sper ca românii să nu mai aleagă astfel de specimene, gen Gavrilă, Simion, Georgescu sau Șoșoacă !
    Alegeți fraților, oameni culți și deștepți, personalități ale României , nu tot felul de mediocrități, păcălici și putiniști !

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia