Împreună cu Raul Ștef a făcut interviuri cu nouăsprezece dintre „supraviețuitori”. Sînt supraviețuitorii primei perioade a încarcerărilor comuniste.
Reporter: De ce v-ați băgat nasul în tragedia trecutului? De ce vă pasă?
Anca Ștef: Cred că ce se întîmplă acum are cauzele în trecut. Nu știm să punem preț pe educație, pe libertate, nu mergem la vot. Cu cei care au murit în închisorile comuniste s-au pierdut valori, modele, baza unei societăți sănătoase. Cu educația și valorile învățate din familie, luptătorii anticomuniști nu au acceptat să se dezică de ele, deși au fost torturați, supuși unui regim de exterminare. De exemplu, după șapte ani în închisoare, inclusiv Pitești, Inocențiu Glodeanu s-a luptat să reia facultatea de Drept și a reușit să-și ia licența după 21 de ani… Cunoscând experiențele acestor supereroi, după cum spune fotograful Raul Ștef, care i-a surprins în portrete, fiecare poate face un propriu proces al comunismului. Afli la ce au fost supuși, și ești jurat. Ce șanse sînt să fie alt proces al comunismului în România?
Rep.: Care-i chinul fizic cel mai crunt de care ați auzit?
A.Ș.: Citez din interviurile din Supraviețuitorii. A fost posibil pentru că prea mulți au fost indiferenți, lași, au acceptat răul, nu au ripostat, nu s-au sacrificat. “La Periprava, dacă nu îți făceai norma, se făcea listă și, seara, la poartă, stăteai la rînd să fii bătut. Puteai să stai și un ceas pînă îți venea rîndul să fii bătut, între timp vedeai ce se întîmplă. Normele erau imposibil de realizat și seara erai bătut, nu conta că ești bătrîn sau bolnav. Atunci, noi, cei tineri, le ofeream munca de peste zi bătrînilor și bolnavilor, și rămîneam noi să fim bătuți. Cînd aveau timp, te băteau cu bîtele, de nu mai puteai să mergi pe picioarele tale.” (Octav Bjoza) “Dacă cineva murea, era băgat în niște maldăre de stuf și dus undeva în cîmp, la Periprava, pus un țăruș, cu un număr, peste care țăruș, primăvara trecea primul tractor, lua tot, erai pierdut pentru totdeauna. Nu știu dacă au fost gropi comune, pentru că mureau pe rînd. Se făcea ca la animale, o gaură și gata. Erau duși în cîmp. O dată i-au și spus unuia: Să te bucuri dacă primești un maldăr de stuf cînd te cureți.“ (Felix Kurt Schlattner) “M-au bătut așa încît trei zile Werner trebuia să îmi dea să mănînc, că nu puteam să țin lingura, nu puteam să merg, că mi-au spart tălpile și puteam să stau numai pe burtă. Te băteau cu o curea de ventilator de camion. De obicei, cînd te bat, îți pun un cearșaf umed, că atunci nu îți crapă pielea, dar atunci nu au avut.” (Felix Kurt Schlattner) “La Gherla, era morga, o baracă, cu nisip pe jos; care murea, îi trîntea acolo, în pielea goală, umblau șobolanii peste ei. Pînă nu ne-au pus obloanele, vedem cimitirul vizavi de pușcărie, vedeam cum îi lua pe morți, cei de drept comun, și îi ducea pe pătură. Și săpau groapa și de multe ori era apă, și îl aruncau pe mort, și ei fugeau, că îi stropea apa. În pielea goală, fără coșciug, fără nimic. Asta era tot.” (Ioan Roșca) “La stuf, într-o dimineață, ne-a încolonat pe toți să ne ducă să vedem că unul a vrut să evadeze și l-au împușcat. Ne ducea în fiecare dimineață, l-au ținut cîteva zile, ca să îl vedem noi, cu șobolanii peste el, îi mîncaseră ochi, nas, acolo l-au ținut.” (Ioan Roșca)
Rep.: Care-i chinul fizic al omului contemporan în relația cu trecutul?
A.Ș.: Lipsa de direcție, de orientare, bîjbîiala asta continuă, pe Facebook, la mall, la cafea, la ceai, fără nici un rost, fără nici o țintă. Fără cunoașterea trecutului, ești în vertij, ești ca o corabie fără ancoră. Mulți se complac într-o nehotărîre, într-o pasivitate, într-o teamă de a alege, de a lua hotărîri. De a spune nu. Așa cum au făcut acești supraviețuitori, care au avut propriile valori, idealuri, pentru care au luptat, și-au sacrificat tinerețea, cariera, întreaga viață. De asta trebuie să redescoperim valorile, reperele morale. Să ne întrebăm tot timpul: în locul lor, eu aș fi rezistat?
