Gen Ce-i asta, girafă?
Ramona Gabor (creatură minunată): „Călătoria mea în Thailanda a fost uimitoare! Am avut șansa să mă conectez cu atîtea creaturi minunate. (…) Preferatele mele au fost girafele, poate și pentru că semăn puțin cu ele, dar și puii de tigrii sînt atît de pufoși. Elefanții m-au uimit cu dimensiunea lor și m-au convins că trebuie să merg la sală mai des.”. (Libertatea, 6 ianuarie)
Sincer, nu observasem pînă acum că Ramona Gabor poate să alerge cu pînă la 56 de kilometri pe oră, că are gîtul așa de lung încît trebuie să-și depărteze picioarele din față ca să poată bea apă sau că uneori se ridică atît de repede ca să mănînce frunze de acacia încît leșină. Dar dacă ea zice asta, înseamnă că așa e.
Gen Pielea întinsă care nu spune o poveste nu primește lichide
Denisa de la Bambi (de la Bambi): „Din păcate, nu consum lichide, iar pielea mea are mult de suferit în perioada aceasta a anului. Am făcut un experiment în mașină și mi-am pozat mîna înainte și după ce am folosit o singură dată, pe rînd: toner, emulsion și S-energy intensive hydro cream. Știam că sînt bune, pentru că le folosesc zilnic pe față, însă poza asta recunosc că m-a șocat pînă și pe mine!” (Libertatea, 6 ianuarie)
E atît de bună povestea asta încît cineva de la Hollywood ar trebui să facă un film de groază despre asta. O fată dintr-o trupă de care nimeni nu-și mai amintește de 15 ani face un experiment nebunesc în propria ei mașină. În urma experimentului se naște un monstru îngrozitor – șoc și groază: mîna machiată cu smîrcîz.
Gen Nici o masă fără pește
Laurette (prezență discretă): “Sutien port rar, iar chiloțeii roșii i-am ținut în geantă, de Revelion, ca să-mi aducă noroc.” (Antena 1, 4 ianuarie)
Ar trebui ca Laurette să fie un exemplu pentru noi în noul an. E bine să-ți ții chiloții în geantă, nu pe tine, și nu doar de Revelion, ci și după ce mănînci la KFC sau consumi pepene cu bere, de exemplu.
Gen Ceapă și spadă
Andreea Bălan (trupa André): “Mirosul de ceapă e sexy. E foarte tare!” (Libertatea, 2 ianuarie)
E clar că Andreea n-a avut parte de afrodiziace de calitate pînă acum: șosete murdare, mirosul de transpirație din cursele low-cost București-Milano sau groapa de gunoi Glina.
Gen Cine are, scaun are
Gigi Becali (om cu principii): “Eu îl bat cu o mînă pe Syda, nu-mi trebuie două mîini. Dacă vreau îl bat chiar cu mîna lui. (…) Eu dacă îi dădeam un pumn lui Syda îl adormeam direct, nu mai era nevoie ca să se mai scoale. Ăsta a fost norocul lui, că nu s-a sculat de pe scaun. Dacă se scula de pe scaun îl loveam, nu poți lovi un om care stă pe scaun.” (Spynews, 2 ianuarie)
La cum o spune Gigi Becali, lucrurile chiar par să se lege. Scrie în Biblie, scrie în Constituție, scrie și-n legea germană a purității berii: “Nu poți lovi un om care stă pe scaun. Dar dacă se scoală, poți să-l bați și cu o mînă, iar acea mînă poate să fie chiar mîna lui de zdreanță, derbedeu și hahaleră”.