Andrei este de la Humanitas. El a umblat anul acesta cu concursul ”Humanitas în licee” prin țară. Concursul face concurență stării civile a învățămîntului de stat. Întrebări din cărți, răspunsuri și dezbateri cu pasiune. Cine-s actorii? Liceenii despre care știam că-s analfabeți.
Reporter: Liceenii analfabeți, trișori.
Andrei Aivănoaei: Chiar dacă vin din destul de multe direcții semnale care indică faptul că i-ar caracteriza analfabetismul sau înclinația către a trișa, imaginea asta nu coincide cu realitatea. Ce-i adevărat e că, datorită tehnologiei, acum sînt la îndemînă mai multe ocazii de a etala analfabetismul, iar asta creează o falsă imagine generală a generației.
Rep.: Cum arată parte din ei în acest concurs?
A.A.: Sînt foarte pasionați de cărți, acesta fiind de altfel factorul care i-a strîns laolaltă și i-a determinat să ia parte la concurs. Au un apetit pentru lectură și un entuziasm debordante. I-am văzut pe mulți dintre ei investind multă energie și emoție de-a lungul unui an și am observat cît de mult își doresc să ajungă în finală.
Rep.: Ce-i întrebați?
A.A.: Întrebările sînt concepute plecînd de la cărți Humanitas. Fiecare etapă are o anumită temă și, de-a lungul edițiilor, au variat de la “Nașterea universului” la “Secolul XIX”, “Darwinismul” sau “Odiseea”. Sînt întrebări de tip eseu, pe modelul „Cine sînt?“ sau „Ce sînt?“, concepute de către autori Humanitas care au strecurat în ele informație, umor și poveste. Au făcut-o atît de frumos încît am editat o carte intitulată chiar așa: Cine sînt? Ce sînt?, care cuprinde toate întrebările primei ediții, în care creatorii au fost Ioana Pârvulescu, Vlad Zografi, Andrei Cornea și Cătălin Strat.
Rep.: Ce năzbîtii răspund?
A.A.: Elevii sînt coordonați de-a lungul anului de profesori la fel de pasionați și de implicați, care-i îndrumă și care-i învață cum să citească productiv. Prin urmare, ei chiar înțeleg ce citesc. Și, pe deasupra, și-au dezvoltat și exercițiul gîndirii. Parcurg bibliografia cu simț de răspundere, iar asta îi împiedică să spună năzbîtii sau să comită erori flagrante.
Rep.: Cine-i de vină?
A.A.: Concursul e un proiect care se bazează întru totul pe implicarea oamenilor. E vorba de coordonare la nivel național și de multe părți implicate. Pentru a-l pune în practică, era nevoie de persoane responsabile. Altfel nu era cu putință nici demararea lui și nici continuitatea pe care o avem. În toate orașele în care am fost am întîlnit profesori remarcabili care au întîmpinat cu entuziasm ideea concursursului. Faptul că s-a pus în mișcare proiectul și că am ajuns cu el la a patra ediție li se datorează într-o foarte mare măsură.
Rep.: Învățămîntul nostru de stat mai are rost?
A.A.: Toți elevii care iau parte la concurs vin din învățămîntul de stat. La fel și profesorii lor coordonatori. Probabil că, statistic, învățămîntul nostru de stat nu generează în prezent un nivel suficient de ridicat pe cît ar trebui s-o facă, dar în cadrul competiției am întîlnit tineri extrem de promițători. Nu știu cum ar arăta o Românie cu mai multe instituții private de învățămînt și cu mai puține de stat, dar după cum arată o parte din universitățile private din România, nu cred că sînt pregătite să le ia locul celor de stat.
