O idee, o constanță: memoria vizuală a Bucureștiului pe www.orasul.ro.
Reporter: Ce sens are să pozezi Bucureștiul de astăzi?
Andrei Bîrsan: Așa cum avem cu toții o arhivă cu fotografii de familie, așa și orașul merită să aibă o memorie vizuală pentru că și el face parte din familia noastră. Vrem, nu vrem, orașul este în schimbare (nu zic evoluție), o schimbare mai mult sau mai puțin vizibilă, pe care numai prin fotografie o putem surprinde. Mai țineți minte cum arătau Teatrul Național sau autobuzul 142 în anii ’80? Sau Bucureștiul anilor ’90, împînzit de buticuri și dozatoare TEC? Să nu mai zic de Buzești, cu Hala Matache și micile magazine din jurul ei, sau de Hotel “Marna”, care au dispărut. Sînt momente care trec și care merită să fie păstrate, contează să transformi ceva trecător în ceva etern, pentru generațiile viitoare.
Rep.: Într-o lume de pozari cu telefonul, de selfie, ce rost mai au pozele tale și ale grupului tău?
A.B.: Am putea spune că fotografiile de grup din excursiile prin oraș sînt tot atîtea selfie-uri cîte persoane sînt în grup. Întrebarea este cîte dintre selfie-urile personale vor mai interesa pe cineva peste 5-10 ani. Cele cu orașul sigur vor interesa. Acum, pe gardul Muzeului Municipiului București avem expoziția “Trecut-au anii, top 50” și, după o lună și jumătate de la vernisare, tot se opresc oamenii să o vadă, sînt curioși să compare orașul de acum cu cel din secolul trecut.
Rep.: Ce este omul?
A.B.: Eu sînt omul, tu ești omul, noi sîntem oamenii. Omul sîntem noi, să ne bucurăm!
