Andrei Găitănaru se definește mereu prin două cuvinte: teologie și comunicare. De vorbă cu Dumnezeu, în alertă spre a le vorbi oamenilor pe limba lor.
Reporter: Care ar fi întrebările pe care creștinul ar trebui să și le pună de Paște, dar la care să nu aștepte răspuns?
Andrei Găitănaru: Cred că doar întrebările pe care trebuie să și le pună cineva pot primi un răspuns. Orice întrebare se adresează unui necunoscut, acesta este chemat să ne spună ceva care ne privește. Doar că ceea ce noi nu cunoaștem este indefinit, ca să nu spun infinit. Doar atunci cînd adresăm întrebări necunoscutului din proximitatea noastră putem spera la un răspuns. Acestea sînt întrebările corecte, singurele care pot primi răspunsuri corecte. Wittgenstein spunea că dacă o întrebare poate fi pusă, înseamnă că i se și poate răspunde. Ceea ce înseamnă că dificultatea constă în a pune întrebările corecte. Acum, evident, răspunsul poate veni și sub forma tăcerii. Se întîmplă să vrei să știi dacă drumul pe care ai apucat-o este cel bun, dacă decizia luată este cea potrivită. Și întrebi, cauți. Iar singurul răspuns pe care îl primești uneori este tăcerea. Nu înseamnă neapărat că întrebarea este prost pusă, ci că ești lăsat să asumi total acea decizie. Arhimandritul Sofronie Saharov, ucenic al Sfîntului Siluan Athonitul, spunea că atunci cînd Dumnezeu tace, el te ascultă cu mare atenție. Or, în perioada postului Paștelui devine predilectă cultivarea atenției și a abilității de a pune întrebările corecte. Este, prin definiție, un răstimp al punerii la încercare. Pentru că ceea ce se caută este atenția, centrarea, lupta cu formele de distragere. Să adresezi o întrebare corectă înseamnă să fii atent. Actul de a întreba spune ceva despre cel care o face, nu despre cel care este vizat de întrebare. Să nu așteptăm răspuns, deci, la întrebările noastre proaste.
Rep.: Ai văzut oameni, atitudini, descrie-mi o postură omenească a sfințeniei pascale întîlnită de tine.
A.G.: Sfințenia este întotdeauna pascală. Conform tradiției Sfinților Părinți, ea este semn al învierii omului, încă din această viață, la regimul vieții veșnice. Este un upgrade care se poate întîmpla încă de aici. Sfinții sînt oameni upgradați la condiția de Dumnezeu-prin-lucrarea-harului. Cea mai caldă întîlnire a fost cu monahii de pe Sfîntul Munte. Am întîlnit acolo un alt fel de om, un om obișnuit din propria sa experiență cu prezența vie a lui Dumnezeu. Tot Arhimandritul Sofronie spunea că acei oameni au un înalt simț al realității. Perfect întemeiată observația lui. Întîlnindu-i, am avut sentimentul clar că noi, cei de aici, ne pierdem cumplit vremea, ardem gazul fără să ne dăm seama măcar de ceea ce facem.
Rep.: Puterea Bisericii lui Daniel de astăzi, ce-nseamnă aceasta, practic, în raportul de forțe din zona publică românească?
A.G.: Biserica este și o instituție. Însă ea nu este doar a Preafericitului Patriarh Daniel. Nu este nici doar a mitropoliților sau doar a episcopilor, este și a credincioșilor. Ei sînt cei care formează segmentul laic al societății civile. Ei sînt cei care pot fi prezenți în dezbaterile spațiului public. Ei pot influența decizii ale Bisericii, așa cum se și întîmplă atunci cînd e cazul. Nu poți hirotoni un episcop dacă credincioșii spun că nu este demn și aduc și dovezi pentru asta. Laicatul poate pune presiune pentru numirea unui episcop, iar acest lucru s-a întîmplat recent și la noi. Problema este că nu prea avem laicat, avem doar niște laici, credincioși mai mult atomizați. Dezbaterea publică asupra legitimității prezenței orelor de religie predate confesional în cadrul învățămîntului preuniversitar a adus în prim plan nevoia de laicat. Un laicat cultivat, coerent, cu argumente la el, capabil să asculte și să răspundă punctual.
Rep.: Lecțiile de religie din școli fac un creștin mai bun?
A.G.: Depinde de lecții. Dacă sînt proaste sau deficitare, așa cum unele sînt, te pot face și un creștin mai prost. Este foarte trist că unele lecții cuprinse în anumite manuale de religie arată cum arată, cu mostre de stupiditate și de comoditate a minții. Acestea nasc monștri, iar monștrii îndepărtează, sperie. O spun pentru că sînt unul dintre cei care își doresc pentru copiii lor manuale de religie mai bune. Iar asta se poate face printr-o reglare instituțională între Patriarhie și Ministerul Educației. Totul și în urma presiunii segmentului laic al societății civile. Vestea bună este că laicatul dă semne că a început să miște.
