Împreună cu Andrei am descoperit viețașii de pe Rahova. Eu mi-am scris cartea. El și-a făcut filmul. Condamnații pe viață au dreptul să solicite eliberarea. După douăzeci de ani de la condamnare. Gavril Hrib asta a făcut, iar Schwartz l-a filmat în parcursul său de om liber. Filmul Outside a rulat săptămîna trecută în cadrul One World România.
Reporter: Cum ți-a trecut prin cap să-l verifici?
Andrei Schwartz: Tragediei i-au supraviețuit doi oameni. Gavril Hrib, condamnatul, cel care acum este liber, și fiul victimelor lui. Voiam să văd ce a însemnat această tragedie pentru familie. Fiul plecase în străinătate, actele dispăruseră, martora din dosar nu a dorit să stea de vorbă cu mine aflînd că fac un film cu Gabi, vecinii din bloc se mutaseră. A fost un miracol că am găsit dosarul cauzei, în final. Acolo am găsit că Gabi, Gavril Hrib, a spus presei, colegilor de penitenciar – și mie, nu? – o altă versiune decît cea reală. Susținea că ucisese familia unui procuror care-l condamnase pe el într-o altă cauză. De fapt, era o familie de lucrători CFR pe care-i tîlhărise.
Rep.: Cu ce schimbă situația lui?
A.S.: În penitenciar, de fapt, circulă un soi de folclor legat de procurorul-judecătorul care administrează dosarul, el decide încadrarea și mărimea pedepsei. Or, mulți își doresc să se răzbune pe autoritate. Gabi era un tip singuratic, asta i-a asigurat legenda și protecția. El era Răzbunătorul negru, pusese la punct procurorul și judecătorul. El o făcuse, mulți din penitenciar doar visau s-o facă.
Rep.: La ce ajută adevărul?
A.S.: Cum spuneam, supraviețuirea lui ani de zile în detenție. Dar a mai fost de un folos. Știi, martora din dosar, cu care am vorbit, dar nu a mai vrut să apară în film pentru că nu înțelegea cum de l-am putut ajuta pe Gabi… ea a venit la proiecția din zilele astea ale filmului. Știi ce mi-a spus? Mi-a spus că adevărul pe care l-am descoperit o împacă pe ea cu lumea. Femeia era o persoană traumatizată. A scris un adevărat roman despre tot ce se-ntîmplase, fugise ani de zile de tragedie. Era buna prietenă a victimei. Faptul că măcar identitatea reală a fost revelată a pus lucrurile în ordine după atîta timp.
Rep.: Nu ți-a fost frică de el?
A.S.: Niciodată. În momentele de singurătate cu el, chiar îl întrebam ce ar trebui să fac ca să mă omoare și pe mine. Era un joc. Nici eu, nici el nu aveam vreo idee. Mai interesant este cum s-a apropiat de mama mea. A venit la Hamburg, maică-mea a zis că vrea să-l vadă. Și au stat la discuții despre cît de prost sînt eu că fac filme cu criminali. Ce să spun? Cînd mama a murit, Gabi i-a făcut mîncarea de pește pe care și-o dorise mama. Gabi are inteligența de a oferi povestea pe care fiecare vrea s-o audă.
