Președintele Băsescu pare că doarme cu Arta războiului sub cap. Nu e clar care dintre consilierii lui poate să facă deosebirea între Sun Tzî și Mao Tai, dar s-a stabilit științific că tot mai puțini îl confundă pe Clausewitz cu șnapsul de pere.
Vorbim aici despre nemaivăzutul noroc care-l bîntuie pe Traian Băsescu și care face ca evenimentele să se abată asupra lui cu eficiența unor manevre militare. E de remarcat că, de fiecare dată cînd i-a ieșit ceva ca la carte, el a vrut, de fapt, să facă altceva. Adversarii conspiră mereu în favoarea lui și ne fac să-l credem mai animal politic decît e.
Cînd USL a debarcat în decembrie 2012 în fruntea unei majorități de 70%, situația semăna, din perspectiva proporțiilor, cu invazia mongolilor din 1242. Era o nebunie să i te opui, și toți strategii lumii recomandă pentru astfel de cazuri războiul de gherilă. Traian Băsescu a ajuns și el la războiul de gherilă, dar nu din motive strategice, ci personale. A desfăcut PDL-ul în bucăți nu pentru că așa cereau împrejurările, ci pentru că așa cerea speranța blondă a dreptei. Și-a pus fidelii să pribegească prin Opoziție nu pentru a întări dreapta, ci pentru a-l slăbi pe Blaga. A fărîmițat electoratul nu pentru a clarifica doctrina, ci pentru a o pedepsi pe Macovei. Dar, una peste alta, această selecție de năbădăi are ca rezultat o reconfigurare a grupului care va culege voturile "dreptei". Nici programată cu ani înainte, o asemenea manevră n-ar fi reușit, iar acum iat-o, întrupîndu-se din nimic.
Băsescu a simțit revenirea norocului și acum urmează să stoarcă din noua conjunctură tot. PMP, copilul handicapat înregistrat pe persoană fizică, pe care președintele României l-a trimis la cerșit procente, încă se bîțîie pe vechile-i piciorușe poliomielitice, dar deja măsoară în sondaje cît Monica Macovei pe tocuri. Cînd acest capriciu politic va strînge 10% la europarlamentare, nimeni nu va mai dormi liniștit pe partea dreaptă. Cu un Blaga strivit de propria-i lipsă de idei, unificarea prin absorbție cu PDL va fi o formalitate, iar noul lider al dreptei se va alege după formula “Ghici ghicitoarea mea!”.
Norocul lui Băsescu va fi numit atunci iscusință politică și nu e sigur că lupta pentru seducerea PNL va fi cîștigată de PSD. Elena Udrea, vizibil balonată după înghițirea foștilor colegi de partid, va trona la prova acestui succes unificator, îmbrățișată, din spate, ca în pelicula aceea în care mor toți, de privirea mulțumită a căpitanului. Iar căpitanul Băsescu, pe care universul l-a răsplătit cu dușmani atît de proști și cu un popor atît de răbdător, va cîrmi ușurel la stînga unde, păzit de noua majoritate parlamentară din 2015, îl așteaptă postul de premier.