După ce tovarășul Zgonea i-a interzis să mai intre în Parlamentul României cu chipul lui Che Guevara văcsuit pe maieu, fiindcă ar întina nobilele idealuri capitaliste ale căutătorilor de aur socialist prin buzunarele trustului Gold Corporation, Victor Ponta a pus la cale cu Alteța Sa Principele Duda o lovitură de palat, adică să se tragă-n poză cu tata-socru. Chestia ar fi dat bine la popor: un copilot de Formula 1 alături de un fost mecanic auto la Versoix.
Îmbîrligătura n-a mai avut loc, Regele refuzînd să strîngă la piept un lider socialist care, pe vremea cînd sugea la țîța lui Năstase, a bîțîit în spielhosen, pe Aeroportul Otopeni, alături de alți șoimi ai patriei feseniste, pancarte omagiale cu: „Molia de la Versoix”, „Mișu navetistu’”, „Mihăiță bîl-bîl” și „Fire-ai al dracu’, Maiestate!”.
Pîn’la urmă, premierul a reușit să-l plagieze și pe Regele Mihai publicînd o fotografie nu cu originalul, ci cu stafia sa.
Bătălia pierdută la șes a fost compensată de victoria obținută la munte, unde, în vreme ce turiștii inspirau ca proștii ozon și admirau jnepenii și prăpăstiile, domnul Ponta se freca cu întreaga familie de țundra mițoasă a ciobănașului Ghiță. Că nu-i puțin lucru să respiri aerul din preajma acestui Petrache Lupu al zilelor noastre, care, spre deosebire de predecesorul său ajuns celebru fiindcă a vorbit cu Dumnezeu, conversează cu oile la telefonul mobil, ba le mai și tunde și mulge cu același aparat-minune.
Să nu fi avut Victoraș în copilărie bicicletă? Să nu-l fi lăsat mama sa să se fotografieze cu ursul împăiat din Cișmigiu?
Una peste alta, dacă la raliul prin deșert de anul acesta Victor Ponta se va filma din toate pozițiile cu Fata Morgana, smulgîndu-i și trei fire din părul pubian ca să-l facă gelos pe șeicul Bahreinului, o să recunoaștem fără tăgadă că premierul României s-a maturizat.