Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Apă rece, apă caldă, toate firmele se scaldă. În contracte cu RADET

Zoom Apă rece, apă caldă, toate firmele se scaldă. În contracte cu RADET

Hai, că mai e puțin și trece și perioada asta în care ne enervăm pe gradele din termometru și pe viața fierbinte dintre betoane. Și-apoi o să ne enervăm pe gradele puține din termometru, pe frig și pe încălzirea globală – care funcționează strună –, dar mai ales pe încălzirea locală, cea asigurată de Primărie, prin RADET, care funcționează mai mult nu decît da. Stați liniștiți însă căci, între două vacanțe și trei concerte, tanti Firea s-a pus pe treabă și s-a asigurat că n-o să fim luați prin surprindere și de iarna ce va să vină. Adică are să fie la fel ca și în iernile precedente, cu găuri mari la buget, cu conducte care crapă și blocuri rămase fără încălzire și apă caldă. Ce mai, are să fie o poezie de iarnă.

Asta pentru că RADET a pus la bătaie un purcoi de bani, ceva mai bine de 76 de milioane de lei, pentru lucrări de intervenții de primă urgență la conductele de apă caldă și rece, în cadrul unui pachet de contracte-cadru semnate cu cîteva firme alese pe sprînceană. Practic, ne așteptăm ca doar reparațiile urgente să scoată ceva mai bine de 15 milioane de euroi din buzunarele bucureștenilor. Frumos. Între 29 iulie și 14 august au fost semnate nu mai puțin de șapte contracte, pentru tot atîtea loturi. Și, desigur, asta nu acoperă tot necesarul reparațiilor, astfel că suma asta ar putea să crească și mai mult.

Un prim contract, în valoare de ceva mai bine de șapte milioane de lei, a ajuns la SC Romterm SA, o firmă cu care municipalitatea are o lungă istorie. Și care a mai tot reparat în decursul anilor conducte pentru RADET, deci nimic nou aici, decît suma.

Un al doilea contract a fost semnat cu firma Elsaco Electronic SRL din Botoșani și are o valoare totală de 3,5 milioane de lei. Firma, despre care probabil ați auzit, este controlată de Valeriu Iftimie și este implicată în zeci de contracte cu statul. Și, cum îi stă bine oricărui afacerist legat de stat, există și niște dosare pe la DNA, în care firmele din grupul Elsaco sînt acuzate de complicitate la abuz în serviciu, într-un dosar deschis de procurori în urmă cu doi ani. De altfel, despre unele dintre aventurile  acestui grup de firme am mai scris noi pe aici și, iată, scriem și acum, căci nu pare ca niște simple procese să oprească relația călduță dintre grupul de firme și stat.

Din lista de firme care s-au lipit la bănuții RADET nu putea să lipsească un nume precum Construcții Erbașu SA, firmă care a primit un contract în valoare de aproape 25 de milioane de lei. Compania asta, care-i ultracunoscută, are un așa mare lipici la banii administrației bucureștene încît ne-ar trebui o gazetă de mărimea sectorului 6 ca să putem doar enumera întregul istoric al relațiilor financiare cu municipalitatea. să sperăm doar că reparațiile țevilor RADET nu vor fi făcute la fel de eficient ca și izolațiile termice ale unor blocuri, că atunci chiar vor fi nevoiți bucureștenii să iasă în stradă, la iarnă, ca să se încălzească.

Alte două contracte, în valoare de 14,7 și 8,6 milioane fiecare, au fost atribuite firmei Acvatot SRL, firmă controlată de francezii de la Setha. În ultimii opt ani, firma a reușit să obțină contracte cu statul în valoare de peste 1,2 miliarde de lei, anul 2017 fiind unul mai special, cu o valoare a contractelor de peste 250 de milioane de lei.

Ultimele două contracte semnate pînă acum, și care datează din 14 august, au fost atribuite firmei Clay Work Bucharest SRL. Firma urmează să încaseze aproape 12 milioane pentru un lot de lucrări și puțin peste 6,5 milioane pentru un al doilea lot. Compania asta este înregistrată abia din luna aprilie a anului trecut, însă, iată, deja reușește să cîștige contracte cu municipalitatea. Bașca, anul trecut s-au și judecat puțin cu municipalitatea, în speță cu administrația monumentelor și Patrimoniului turistic sector 1, însă au pierdut. Practic, oamenii deja sînt antrenați pentru o bună colaborare.

Și uite așa, cu ceva mai bine de 15 milioane de euroi – sumă care mai poate crește, în cazul în care RADET va mai semna și alte contracte, cel puțin un lot fiind încă neatribuit –, ne asigurăm că spartul țevilor și crăpatul conductelor nu ne vor lua pe nepregătite. Căci de crăpat sigur vor crăpa.

860 de vizualizări

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta