Într-o țară în care planurile de înzestrare militară sunt canalizate pe tancuri și vise despre avioane, în timp ce lumea războiului e dominată de drone, e absolut normal ca apărarea antiaeriană să fie prioritară, secretă, scumpă și cu lucrări ce depășesc mereu termenele de execuție. Cu ani înainte ca lumea să o ia razna, iar războiul de la graniță să devină o realitate cotidiană, România plănuia să își modernizeze puțin sistemul de apărare. Era vremea în care inegalabilul Ciucă urca pe treptele politice și conducea Apărarea. Atunci a apărut nota de fundamentare, sub semnătura generalului, privind indicatorii tehnico-economici ai obiectivului „realizare infrastructură în cazarma 3600 Mihai Bravu“, fost poligon de trageri și zonă de creștere a animalelor.
În martie 2021 apărea și hotărârea de guvern, sub semnătura domnului Cîțu, prin care toți acești indicatori erau aprobați.
Ulterior, pe 12 octombrie 2022, era semnat și contractul pentru „realizare infrastructură în cazarma Mihai Bravu“, proiectare, asistență, execuție și tot ce trebuie. Valoarea investiției se ridica, la acel moment, la suma de 389.757.490 de lei plus TVA, bani care urmau să fie încasați de austriecii de la Strabag, toată tărășenia având un termen de execuție de 68 de luni.
Contractul, altfel atribuit în urma unei licitații publice, la care cei de la Strabag au avut nu doar cea mai bună ofertă, dar și singura, vorbește despre toate lucrările ca fiind parte a unui proiect clasificat secret de serviciu. Adică, dacă te-ai lua doar după documentele din sistemul de achiziții publice, ai putea să te faci că habar n-ai ce se face acolo. Area 51, ce mai. Pe de altă parte, dacă te uiți peste nota de fundamentare semnată de generalul Ciucă, încă din „descrierea situației actuale“ se vorbește despre faptul că investiția se referă la realizarea de „capabilității de apărare aeriană cu baza la sol“, precum și despre faptul că totul va face parte din programul de înzestrare cu „sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)“. Ce mai, secret de serviciu! Bașca, documentul, altfel unul extrem de public, detaliază absolut tot ce se va face acolo, împrejmuiri, drumuri, foișoare de pază, rețele de utilități și comunicații, până la zonele operaționale. Practic, secret de serviciu e probabil componenta cu parandărături, căci în rest e clar ca bună ziua, și public, unde vom instala toate sistemele cu rachete Patriot, pe care ne cam bazăm întreaga apărare antiaeriană. Cel puțin a Capitalei, că nu degeaba a fost aleasă cazarma din Giurgiu.
Avem însă și câteva atuuri. Mai exact, deși în acte avem un termen de 68 de luni, nimeni nu știe cu adevărat când se vor termina toate acele lucrări. Prin urmare, nici dușmanul. Și asta pentru că respectivul contract, semnat în octombrie 2022, pentru aproape 390 de milioane, a fost modificat de nu mai puțin de șapte ori în ultimul an. Doar luna asta a fost modificat de trei ori, astfel că valoarea investiției a ajuns la 450.288.041 de lei plus TVA. Or, în ritmul ăsta, nici nu va mai avea nevoie cineva de radar pentru a vedea unde avem sistemele de apărare, iar tot ce trebuie să facă este să urmărească niște camioane cu bani care pleacă de la Ministerul Apărării. Bașca, am putea să păcălim dușmanul și prin lipsa unor sisteme Patriot, căci, din cele șapte planificare, trei n-au venit încă și unul l-am dat Ucrainei. Sau, cine știe, poate că avem vreo 50 de sisteme din astea și ăla e, de fapt, secretul de serviciu.
4.858 de vizualizări







Cred ca daca ramanea ” fost poligon de trageri și zonă de creștere a animalelor.” era mai bine. Asa se va strica arabilul cu chestii nefolositoare.
Scuze! Asta din poza nu e ala de la USR care a spus ca apusul e la Moscova?