Imaginează-ţi că ai băgat capul în congelator prea tare cînd scoteai îngheţată şi ai rămas blocat criogenic acolo pînă în anul 2525, cînd căldura te-a reanimat într-un viitor postapocaliptic. Clădiri în pragul prăbuşirii în care mutanţi diformi şi fără urmă de inteligenţă în privire dansează spasmodic şi fără ritm îmbrăcaţi în saci şi cortine de duş. Exact aşa e la Carol 53, fără faza cu criogenia.
Unde: Pe bulevardul Carol, la nr. 53 se află o ruină semilocuibilă. Nişte hipsteri, din cîte am înţeles, au închiriat chestia ca să organizeze tot soiul de evenimente în ea: proiecţii, concerte mici, expoziţii de semiartă, hipstereli pe scurt. Cum clădirea are mai multe găuri decît izmenele unui cioban, e improbabil să se mai întâmple prea multe lucruri acolo până la primăvară, fără să existe riscul de a se forma ţurţuri în barba neîngrijită a invitaţilor.
Cine: Oameni urâţi în general, care se îmbracă hidos/strident ca să poată avea impresia că oamenii se uită strîmb la ei pentru că nu le înţeleg stilul vestimentar select, nu din cauză că sunt observabil diformi. Profesional, par genul care mai au mult de lucrat la sine ca să ajungă să întoarcă hamburgeri la McDonalds.
Butaforii: Muzica e decentă de obicei. Depinde cine cîntă. Pe electronic, oricum. Toţi urîţii ascultă muzică electronică. Berea adeseori există, şi în rest depinde cît de prietenos eşti.
WC: Fix cît de pestilenţial te-ai aştepta să fie într-o clădire fără geamuri şi dărîmată parţial.
Publicat în Cațavencii, nr. 44, 7-13 noiembrie 2012
5 vizualizări