România ultimelor săptămâni se învârte în jurul cuvintelor care se termină în sufixul “are”: amânare, trădare, achitare, condamnare, suspendare, executare, revocare, tergiversare, ignorare. Dintre toate cuvintele astea, Dragnea ar fi vrut să audă astăzi unul singur: achitare. L-a auzit, în primă fază, ceea ce i-a lățit zâmbetul sub mustață, dar i l-a tuflit imediat la loc atunci când au venit în cascadă și condamnare, executare plus anulare suspendare. A fost cu maximă întristare.
Pentru Liviu Dragnea pare finalul carierei administrative. După o astfel de condamnare, demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților pare primul lucru pe care trebuie să-l facă. I-o cer adversarii, i-o cere strada, i-o vor cere în curând, direct sau voalat, partenerii externi. Ponta a demisionat în urma unor presiuni mai mari din stradă, atunci când nici el și nici Dragnea n-au reușit să-l convingă pe Oprea să se retragă. Astăzi, Dragnea nu are pe cine să mai sacrifice. A ajuns de ceva vreme în acel loc în care doar propriul sacrificiu ritual va potoli setea de sânge a mulțimii.
Avem șansa, ca țară, că președintele Iohannis este încă în timpul săptămânii dedicate cititului. Dacă ar fi reacționat și ar fi cerut și el demisia lui Dragnea, la ora asta era pe bază de nervi, ghionturi transformate în îmbrânceli, îmbrâncelile în pumni și tot așa, până la a se sfârși în sânge.
Este, până la urmă, și un șantaj pe care românii l-au învățat de la ruși încă din 30 decembrie 1947. “Nu vrei să vezi sânge în piață? Pleacă!”. Sigur, păstrând toate proporțiile, căci Regele Mihai nu era nici anchetat penal și nici condamnat în primă instanță. Astea sunt chestiuni venite în timp, odată cu rafinarea modalităților de a răsturna o guvernare legitimă.
Căci chiar dacă Ponta era, la vremea lui, anchetat penal și chiar dacă Dragnea este, acum, condamnat a doua oară, partidul lor se află la guvernare în mod legitim, după ce a câștigat alegerile. Asta nu înseamnă că cei care au pierdut alegerile, ba chiar la scor, nu sunt convinși că e dreptul lor să ajungă la guvernare și fără legitimitate. Legitimitate pe care nu o pot împrumuta de la Klaus Iohannis, căci nu-i lasă Constituția. Acea Constituție care oferă puteri limitate președintelui, care nu-i permite să revoce premierul, care nu-l face șef al statului decât la modul simbolic, pe covoarele roșii de prin alte capitale. Aceeași Constituție, însă, care era valabilă și atunci când au candidat toți.
Condamnarea lui Dragnea de astăzi demonstrează că, în ciuda lucrurilor susținute de partide actual sau viitor parlamentare, PSD nu a încălecat Justiția. Poate nici nu rămăsese încă liber locul, pentru că nu descălecase SRI complet de pe ea sau poate Justiția nu a fost încălecată pe de-a-ntregul niciodată. Dar cert este că, oricât ni s-a spus că PSD a modificat legile în folosul lui Dragnea, aceste modificări nu i-au folosit până acum deloc. Pentru că unele nu au intrat în vigoare, pentru că altele nu aveau, de fapt, treabă cu el ci cu o reală reformă a justiției.
Condamnarea lui Dragnea rezolvă suferința de moment a celor care îl urăsc. Altceva nu rezolvă. Nici doamna Kövesi nu scapă de revocare, nici dosarele DNA întocmite sub managementul domniei sale nu sunt mai bine întocmite, nici nu se rezolvă problema corupției la nivel înalt.
Astăzi a fost condamnat un președinte de Consiliu Județean pentru o găinărie. Dacă judecătorii l-au găsit vinovat, dacă l-au putut lega de această găinărie, atunci sentința este meritată. Faptul că din prejudiciul plătit de Bombonica nu se pot cumpăra nici banda tricoloră și nici foarfecele pentru inaugurarea unei autostrăzi, nu înseamnă că legea nu trebuia aplicată pentru că paguba e mică și restituită. Asta e legea, astea-s pedepsele, astea-s consecințele.
În seara aceasta strada săbătorește. Mâine seară, însă, s-ar putea să-și dea seama că Dragnea tot nu e în închisoare, pentru că nu e o sentință definitivă. Și va deveni nevricoasă, tremurândă, isterică. Așa cum era cu o seară înaninte de condamnarea lui Dragnea. Dacă PSD ar fi convocat miting cu o seară înainte de sentință, ar fi fost acuzat de presiuni. Dacă Tăpălagă a convocat, încă de pe 13 iunie, miting cu o seară înainte de sentință, anunțând că atunci va avea loc suspendare președintelui sau emiterea unei OUG pe Codul de Procedură Penală, nu este decât o coincidență, nu presiune asupra justiției. Cum coincidențe spontane vor tot apărea de acum încolo.
Liviu Dragnea nu este obligat de nicio lege să demisioneze. Dar s-a dovedit că slujba de la Camera Deputaților l-a ținut din luptă. Oricât de TeleorMan super-eroul ai fi, nu poți coordona eficient și partidul, și guvernul, și Camera Deputaților și să mai și izbândești în lupta cu statul paralel/subteran sau cum oi vrea să-i spui.
Așa că n-ar fi rău ca, până la sentința definitivă, Liviu Dragnea să se retragă de la conducerea Camerei. Până la sentința definitivă, care ar putea veni și cu o achitare, Liviu Dragnea se poate refugia în munții partidului aflat la guvernare până în 2020. Bere i-ar aduce opozanții care pierd pariuri, mici i-ar aduce fiul său, de la Salcia, guvernul, ca să se joace cu el, i l-ar aduce Dăncilă. Iar dacă retragerea strategică ar avea loc rapid, e foarte posibil ca cititorul de la Cotroceni să treacă el însuși prin Kisellef, ca să aducă în dar decretul de revocare, la schimb cu renunțarea la suspendare.
