ARMAND GOȘU: „Dacă Ucraina va pica în mîna Rusiei, va fi sfîrșitul hegemoniei americane“

Istoricul Armand Goșu e unul dintre puținii de la noi care cunosc mecanismele după care funcționează spațiul ex-sovietic și Rusia lui Putin. Istoricul știe de asemenea cum e cu „suveraniștii“ autohtoni, cu relațiile României cu Rusia și anticipează ce s-ar întîmpla la noi și pe glob dacă Ucraina ar cădea în mîna rușilor.

Cristian Teodorescu: Cine nu-l ajută pe invadat nu cumva îl ajută pe invadator?

Armand Goșu: Dacă întrebarea are în vedere România și contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, răspunsul este da. Mai mult decît atît, pentru clasa politică de la București a nu ajuta Ucraina echivalează cu trădarea națională. Securitatea României, pentru cel puțin două decenii de acum acolo, depinde de felul în care se va încheia acest război. Dacă Putin va învinge, România și alte state din Europa Centrală vor reintra într-o zonă gri, iar Rusia va avea un cuvînt de spus privind evoluțiile politice din aceste țări.

C.T.: Așa-zișii noștri suveraniști sînt conectați la politica lui Putin?

A.G.: Norocul nostru, aș putea să-l numesc așa, este că liderii taberei anti-occidentale de la noi sînt creați în laboratoarele serviciilor secrete, foste sau actuale. Asta face ca ei, în momentele decisive, să răspundă la comenzile unei mîini invizibile. Asta face ca extremiștii noștri să fie diferiți de ai altora. Pe de o parte, gradul lor de autonomie este scăzut, pentru că sînt produsul rețelelor serviciilor secrete românești. Pe de altă parte, este foarte mare, pentru că – cel puțin în acest moment – e greu de imaginat că sînt pilotați direct de la Kremlin sau măcar conectați serios acolo. Ei însă sînt utilizați de serviciile rusești, evident că Rusia lucrează cu materialul clientului. Cum decurge concret operațiunea, în ce fel Serviciile rusești promovează mesajele online ale acestor lideri anti-occidentali, aici e nevoie de expertiza serviciilor secrete și de informațiile pe care acestea le pot obține. În mod normal, după un astfel de episod ar trebui realizată o anchetă care să se termine cu redactarea unui raport de cîteva sute de pagini din care publicul să afle, chiar cu detalii tehnice, ce s-a întîmplat, cum a intervenit Rusia în alegeri, cu conturi, IP-uri, număr de mesaje distribuite etc.

C.T.: Dacă Ucraina cade în mîinile rușilor, America n-are nimic de pierdut?

A.G.: Exclud un scenariu în care Ucraina să fie cucerită și controlată integral de Rusia. Și nu pentru că America s-ar implica de partea Ucrainei, ci pentru că, prin consecințele pe care le-ar avea, asta ar putea conduce la prăbușirea Occidentului, așa cum îl cunoaștem. De dragul unui exercițiu, imaginați-vă că se prăbușește frontul în Donbas, iar tancurile rusești intră în cinci zile în Kiev. Încercați să vă imaginați sute de mii de soldați ruși avansînd spre granițele estice ale Poloniei și României. De mîine, granițele statelor din Europa Centrală sînt luate cu asalt de 10-15 milioane de oameni care fug în fața invadatorilor ruși. Rezistă UE la o asemenea presiune? Nu cred. Acum să ne imaginăm că proiectul Europei unite va fi abandonat, că reîncepe competiția pe continent, între Germania și Franța, între Italia și Franța, între Spania și Italia. Europa Centrală și Nordică, în frunte cu Polonia, încearcă să consolideze o linie de apărare în fața amenințării rusești. O altă parte a Europei Centrale, Austria, Ungaria, Slovacia, România, Bulgaria, va forma viitoarea zonă gri, cu regimuri autoritare, apropiate structural de Rusia lui Putin. Iar America, fără aliații ei europeni, se va afla în situația să se confrunte singură cu China și Rusia. Cred că este în interesul Americii să aibă alături de ea întreaga Europă, nu doar pe cea Occidentală, ci și Europa Centrală, cu Polonia, Ucraina și România. Dacă Ucraina va pica în mîna Rusiei, va fi sfîrșitul hegemoniei americane. Probabil că elita de la Washington nu înțelege acest lucru. Și este păcat. Cuvîntul Americii va conta tot mai puțin. Cine se va mai încrede în promisiunile acesteia?

C.T.: Donald Trump răspunde la expansionismul lui Putin cu expansionismul lui?

A.G.: Prin tot ce face, Trump vrea să arate că el este total diferit de predecesorul său Biden. Nu-i pasă că astfel ajunge să semene cu Putin. Cu toate astea, expansionismul celor doi este totuși diferit. În cazul lui Trump este o afacere care se bazează pe negocieri și aranjamente, în cazul lui Putin se face prin războaie de cucerire, cu multe victime umane și distrugeri de bunuri materiale. Acesta e rezultatul major al unei diferențe culturale dintre America și Rusia. Statele Unite sînt o țară care s-a construit prin cumpărarea de teritorii. Cea mai importantă achiziție, care a dublat teritoriul american, a fost Louisiana, pe care Statele Unite au cumpărat-o în 1803 de la Franța. Napoleon Bonaparte, care era atunci prim-consul al Republicii, a înțeles că nu poate păstra posesiunile de peste Atlantic și a făcut o afacere bună, vînzînd Louisiana pe 15 milioane de dolari. Peste 2,1 milioane de km², adică o suprafață mai mare decît întreaga suprafață a celor treisprezece colonii care și-au cîștigat independența, a devenit teritoriul Statelor Unite. În statele de colonizare, cum sînt SUA, există tradiția cumpărării de teritoriu. Și Rusia este într-un fel un stat de colonizare, numai că cucerirea Siberiei s-a făcut prin forța armelor, de către detașamentele de cazaci, în secolul al XVII-lea, și nu prin contracte de vînzare-cumpărare.

C.T.: De ce cîștigă teren extremismul de dreapta în Europa?

A.G.: Pentru că partidele mainstream, creștin-democrații și social-democrații, s-au înghesuit la centru, abandonînd o parte din electoratul lor tradițional. Singurele zone libere, după ce centrul, centrul-dreapta, centrul-stînga au fost revendicate, sînt extremele.

C.T.: Ce mai înseamnă trădarea de țară pentru alegătorii „suveraniștilor“?

A.G.: Să îmbrățișezi valorile occidentale, să-ți dorești o integrare mai profundă a României în Occident și o colaborare mai strînsă cu instituțiile occidentale. Asta trebuie că înseamnă trădare pentru „suveraniști“. Ei însă greșesc pentru că încă de la fondarea României moderne, care s-a petrecut ca o consecință a Războiului Crimeii, integrarea în Europa, în Occident, a fost obiectivul strategic al acestui popor. Foaia de parcurs pe care a primit-o statul român modern în momentul recunoașterii unirii Moldovei cu Valahia a fost blocarea avansării Rusiei către Istanbul, către Strîmtori. O Românie aflată în sfera de influență a Rusiei nu prezintă interes pentru Occident decît în măsura în care ar putea să creeze probleme Rusiei. Iar pentru strategii de la Moscova, o Românie integrată zonei de influență rusești se reduce la funcția de culoar de trecere spre națiunile slave și pravoslavnice din Balcani. Deci să fim atenți la ce vrem. Putem să declinăm cum vrem substantivele suveran, suveranist, cu asta ne putem juca. Dar, în ce privește relația cu Rusia, aici trebuie să dăm dovadă de responsabilitate.

C.T.: Ce-ar însemna pentru noi ca vreun „suveranist“ filo-rus să ajungă președintele României?

A.G.: Ar însemna o întoarcere în timp, nici măcar la comunismul bolșevic importat la finalul celui de-al doilea război mondial, ci cu 200-250 de ani în urmă, direct la epoca fanariotă. Atunci, la București și Iași s-au format partide pro-ruse, așa cum erau cele pro-turcești sau pro-austriece. În timp, partida pro-rusească, formată nu doar din boieri greci, ci și din mulți băștinași, devenise cea mai puternică. Boierii credeau că Rusia, care ajungea la fiecare două-trei decenii cu oștile prin Țările Române, o să-i împingă la domnie sau în diverse dregătorii. Da, unii au avut de cîștigat, averile acestor boieri rotunjindu-se în perioada ocupațiilor militare. Numai că țara a sărăcit cumplit. Iar administrația militară rusească a fost – cel mai adesea – cea care, încercînd să reducă tensiunile sociale și să cîștige opinia publică de partea țarului, sfîrșea prin a-i îndepărta din dregătorii pe susținătorii cei mai fideli ai Petersburgului. Locul lor era luat de funcționari ruși a căror primă grijă era să-i alunge sau să-i ancheteze pe cei care anterior abuzaseră de dregătoriile avute. Proiectul Rusiei nu era să îngrașe o boierime moldo-valahă, chiar și pro-rusă, ci să pregătească principatele pentru anexarea lor la imperiul pravoslavnic.