► Un congressman republican crede că masacrul de la şcoala generală din Newtown, Connecticut, ar fi putut fi evitat dacă directorul instituţiei ar fi avut la el o mitralieră, o puşcă sau măcar un pistol semi-automat şi l-ar fi împuşcat pe agresor înainte ca acesta să deschidă focul. Desigur, potrivit altor specialişti, adevărata problemă este faptul că şcoala nu avea cîmp minat în jurul gardului, elevul de serviciu îşi uitase aruncătorul de flăcări acasă, iar grenada pentru situaţii de urgenţă nu a funcţionat.
► Autorităţile din Mongolia investighează o grupare infracţională care organiza curse ilegale cu reni. Conform poliţiştilor, liderul reţelei pare să fie un bătrîn cu barbă albă, suspect de voios, care conduce o sanie neîmatriculată şi pariază sume exorbitante pe un ren cu nasul roşu, care răspunde la numele de Rudolf.
► Franziska Hansen din Germania este cercetată de Poliţie pentru „tentativă de omor calificat“ după ce prietenul ei susţine că femeia a încercat să-l sufoce cu sînii într-o noapte, pretextînd că vrea să facă sex. Lucrurile ar putea să se complice şi mai mult pentru Franziska avînd în vedere că la momentul incidentului avea permisul de port-sîni expirat, iar de la încarcerarea sa şi pînă în prezent a încercat să ucidă doi gardieni făcînd sex cu ei pînă la epuizare.
► Un bărbat din Marea Britanie, care asista la un turneu de darts, a fost dat afară din sală pentru că semăna prea mult cu Iisus şi asta le distrăgea atenţia jucătorilor de darts şi celorlalţi spectatori. Extrem de dezamăgit de incident, Nathan Grindal a declarat că era atît de furios la ieşirea din sală încît s-a dus direct acasă şi a transformat nişte apă în vin.
Publicat în Cațavencii, nr. 50, 19-25 decembrie 2012






