Mihai Tudose a făcut exact figura arogantului prost. A zis că face cum vrea el și până la urmă a trebuit să dea înapoi. Dar nu oricum, ci umilit. Nu a fost singur în treaba asta. A fost cu Lia Olguța Vasilescu, cea care îi trimitea pe sindicaliști la calcule, să mai învețe matematică. Ea fiind plină de matematică la fel ca Turcia de democrație. Sau cu Liviu Dragnea, cel care se arăta mirat de conspirația cosmică prin care măririle sale de salarii nu sunt primite cu plecăciuni și lacrimi de popor.
La câteva zile, Tudose pufnește, clămpăne, scoate sunete ciudate și parcă și un fel de fum, de abur îi iese pe urechi. E nervos, exasperat, scârbit de prostia și de interesele din jur. Da, la câteva zile trebuie s-o zică el ”pe-aia dreaptă”. E ceva de genul: Ia mai lăsați-mă dracu’ și cu nenorociții ăia!
E amuzant cum Tudose e un fel de matahală istericuță. Din când în când îi fierbe bostanul și începe să înjure. Exact așa a făcut ultima dată cu sindicaliștii. Adică, mă-nțelegi, a negociat ce-a negociat cu ei, dar nu mai poate să suporte gașca asta de sindicaliști ipocriți. Eh, și când i se pune pata, atunci o zice clar, cum a zis-o și cu băncile. Mă rog, între timp a uitat de bănci, s-a luat cu altele.
Lucrurile trebuie expuse în felul în care plagiatorul Tudose să le înțeleagă: ditamai omul s-a făcut de rahat, a fost arogant, a fost șmecher, dar, până la urmă, și-a dat seama că e fraier. Toți, toți cei din jur îți spun că nu se poate ce vrei tu, că nu vor ei ce vrei tu, că habar nu ai de fiscalitate, că fie ești un habarnist mințit, fie un mincinos cu bună știință, iar tu o ții pe-a ta. De-o parte să fii tu cu Mișa, cu Olguța și cu Dragnea. De cealaltă parte o lume întreagă care te privește cu milă și, pe alocuri, cu dispreț.
Același lucru se întâmplă și cu legile Justiției: de-o parte e Tudorel, cu Ciordache, cu Șerban Nicolae și cu Eugen Nicolicea. De partea cealaltă e Universul care-i spune lui Tudorel: Nu vreau, Tudorică, modificările acelea pe legile Justiției!
Ridicolul lui Tudose însă, ziua confruntării lui Tudose cu Tudose a venit: reporterii aleargă după Tudose pentru un răspuns, iar Tudose, cu mecla lui înghesuită, e nervos, e rău, mai are puțin și le aruncă în față ceva de genul: fac ședință de guvern când vreau eu, cu cine vreau eu, iau ce măsuri vreau și să ziceți mersi că nu pun să fiți arestați.
Numai că Tudose s-a făcut de râs. Că a fost mințit, că s-a prostit singur, nici nu mai contează. Exact așa stau lucrurile: Tudose s-a jucat de-a struțul, doar că și-a băgat capul în fund. În propriul fund. Și ar fi bine să și-l țină acolo cât timp o mai fi premier.
Asta cu „vor cei 3-4 împotriva tuturor din univers” e falsă. Sunt multe prevederi din legile justiției susținute și de alții, unii chiar magistrați. La fel și cu ordonanța pe fiscalitate.