Probabil că, după ce baciul ungurean a făcut reforma în sistemul sanitar desfiinţând spitale, mulţi români i-au urat de sănătate fostului ministru. Astăzi însă nu despre piramidoane, reanimări şi injecţii vom vorbi, ci despre ce se întâmplă după ce te faci bine. Aşadar să trecem la transhumanţa mioritică în lumea de apoi.
Dacă iei de la vecin o sabie în ficat sau îţi cade în sectorul doi o jumătate de balcon în cap de la un monument istoric, se numeşte că suferi o moarte violentă care te scuteşte de impozite, TVA mărit şi taxe retroactive de primă înmatriculare. Privită astfel, moartea pare o metodă legală, rapidă şi eficientă. Numai că moartea unui veteran de război la Câmpulung Muscel acum o săptămână, în timp ce curăţa de iarbă trotuarul bisericii, a adus atacul cerebral faţă în faţă cu funcţionarea sistemului de Medicină Legală judeţeană.
Înainte de reformă funcţionau şase laboratoare de Medicină Legală în Argeş, normate după o lege din 1967, care deserveau 130.000 de locuitori. Acum mai e doar unul, la Piteşti, conform unei structuri organizatorice valabile la nivel naţional. Normal era ca decizia de închidere a spitalelor să fie urmată de mărirea numărului de astfel de laboratoare pentru a trata pacienţii externaţi, însă nu a fost aşa. Veteranul de război a aşteptat patru ore viza pentru rai, cu capul spart, cu suflarea dată, într-o baltă de sânge închegat, în mijlocul străzii, pînă cînd maşina IML-ului a venit de la Piteşti. Conform legii, în tot acest timp l-a păzit Poliţia ca nu cumva să-l mişte cineva sau să-l facă foiţă vreun camion. Totuşi mortul de la Câmpulung a avut noroc, căci dacă ar mai fi dat colţul în aceeaşi zi nişte plăpânzi pe la Curtea de Argeş, Voineşti sau Mioveni, ar fi aşteptat pe asfalt până ar fi făcut şi niscaiva viermi. Chiar şi aşa încă e bine, zicem noi, căci nefericiţii care o mierlesc singuri în casă trebuie să stea la coadă şi o săptămână, exact în poziţia în care i-a prins reforma lui Cseke Attila, până vine IML-ul.






