► Situația lui Robert Turcescu la B1 nu este chiar roz. Adică, seară de seară, emisiunea din prime-time a megastarului de tip tabloid are un rating mai mic decât emisiunea din late-fringe a grobianului Banciu. Iar resursele folosite sunt incomparabile, emisiunea lui Turcescu fiind de patru-cinci ori mai costisitoare decât cea a mârlanului ce-i succede în grila de programe. În atari condiții, descoperindu-se că nici chinezii de la Dragonul Roșu nu mai fac evaziune ca pe vremea lui Blejnar, lui Turcescu i s-a pus în vedere fie să-și crească rating-ul, fie să-și mai reducă pretențiile financiare. Cum ambele i s-au părut niște cereri absolut nerealiste, Turcescu a început, așa cum am scris aici în urmă cu două săptămâni, să testeze terenul pentru un contract de lungă durată cu România TV. După care a anunțat că Ponta face presiuni pentru a fi concediat de la B1.
Luni a venit confirmarea, de la Sebastian Ghiță, că s-au purtat negocieri între RTV și Robert Turcescu. Urmează, probabil, ca marele vertical să dea un comunicat de presă prin care să anunțe că Ponta face presiuni ca el să fie angajat la RTV, pe un salariu nesimțit și că, de data asta, sistemul ticăloșit l-a învins, așa că a acceptat oferta.
► Iscă în continuare patimi “protestul jurnaliștilor” îndreptat împotriva Antenei 3. Ca să ne facem o idee cât de “al jurnaliștilor” este acest protest, trebuie să știm că doar TVR are în jur de 3.000 de angajați, Radioul public numără și el în jur de 1.400 de angajați, o televiziune de știri funcțională are cam 600-700 de angajați, o televiziune generalistă din Top 3 are peste 1.000 de angajați, iar în vremurile bune, o redacție de cotidian avea între 200 și 400 de angajați. Astfel, cei 575 de semnatari ai protestului respectiv nu reprezintă nici măcar 10% din numărul ziariștilor din România, cu sau fără contract de muncă. A spune, deci, că ei sunt “jurnaliștii” este o sfidare la adresa celor care-și fac onest treaba, fără a se lăsa târâți în lupte sterile între moguli condamnați și stăpâni providențiali aflați la final de mandat. Practica nu este, totuși, nouă. Dacă trei membri ai GDS semnează o hârtie, aceasta devine, brusc, manifest al “intelectualilor”, ca și cum aceia ar fi toți intelectualii din România. Dacă cinci artiști care se desfășoară la Green Hours își pun semnătura pe o scrisoare, aceasta devine scrisoarea “artiștilor”. Probabil că e ceva cu locul acela de pe Calea Victoriei unde se găsesc atât GDS și Green Hours, cât și redacția revistei 22. Poate că acolo este buricul geografic al Pământului și tot ce nu ține de acel loc nu există. De aia tot ce emană de acolo aparține atât de cuprinzător și definitiv “jurnaliștilor”, “intelectualilor”, “artiștilor”. Chiar, știți că e de ajuns ca un manifest sau un protest să fie semnat de Dan Perjovschi pentru a fi al “graficienilor”? Pentru că Dan Perjovschi este singurul grafician cu adresa de corespondență în Calea Victoriei nr. 120, deci el este “graficienii”.
Pai nu declara her colonel, nu mai departe de ieri, ca s-a inteles cu B1 si a semnat un nou contract?
De data asta sunt de acord cu voi cu numaratoarea. Ati pus d’alde Gadea, Ciuvica, Badea, etc. in acceasi oala cu femeile de servici si soferii din TVR.