Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Au scăpat lumina-n întuneric

Zoom Au scăpat lumina-n întuneric

În sfârșit, și o veste bună: BOR se luptă cu turnătorul Mache Teodosie. Minune pascală, nu alta. Căci de la Lumina Sfântă s-au luat Mache și purtătorul de cuvânt lumesc Bănescu, dacă întrerupătorul e la ortodocși sau la catolici și cum ar trebui plătită factura. Teologic vorbind, mă doare-n fund, să facă ce vor, să se unească abuzatorii de copii cu abuzatorii de băieți, să strângă bani de la săraci prin frică împreună. Dar ce bucurie mai mare, Doamne, decât să vezi turnătorul ținut în funcție de BOR cum face pipi pe BOR! Minciuna și prostia în acțiune, fățărnicia și pidosnicismul, mizeria ascunsă mereu sub preș transformată acum în bombă și nu alta. Iată ce scrie Teo despre Bănescu (e cancan, Click! pentru proști, bârfă și venin, râsuri de oameni): „Este un om vrednic de compătimire, care are nevoie de rugăciune. El nu se roagă, de aceea vorbește chiar împotriva Bisericii, nu reprezintă Biserica și îmi pare rău. Într-o vreme venea foarte des la noi, la simpozioane, și arăta foarte familiar, așa a fost și în facultate. Cred că este un accident în viața lui, în mintea lui. Are a doua soție care a fost categoric împotriva religiei și atunci ce să aștepți dintr-o atmosferă de familie foarte controversată? Dumnezeu să-l ajute, ne rugăm pentru el“. Adevăr vă grăiesc vouă, îi calcă Daniel cu BMW-ul.

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Nu este nimic de comentat, faptul că românul, „pupător de moaște” este pe atât de prost cât este și de incult, demonstrează starea jalnică în care națiunea vorbitorilor de limbă română se află.
    Ambii uită că sunt doar niște idioți cu net și budă în fundul curții, niște gunoaie ale societății care încearcă să iasă în evidență prin simplu fapt că sunt cine sunt.
    Trăim într-o lume în care manipularea este pe primul loc în percepția multora dintre cei cu mintea puțină, cu școala făcută doar pentru alocația primită de către părinții pe care îi interesează doar banul de supraviețuire într-o țară de căcat, precum este România, colonia „Comunității Europene”.
    Trist dar adevărat, dar viața asta de „câine”, pe care v-ați ales-o, o meritați din plin, sunteți o „populație” din subsolul societăților civilizate din lume, populație care va dispărea în curând, precum civilizațiile antice.
    Numai așa se va stârpi răul făcut după 1989, rău la care a contribuit BOR prin implicarea într-o societate fără valoare și incultă, precum a făcut-o și „inchiziția” în trecut, când lumea era analfabetă și ușor de influențat .

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Apelul de seară

    10 septembrie 2024

    Bucătăriile se văd din cer mai bine decît oamenii de seamă, prinzi îngeru-n gamela ta cu zeamă, nedetectat de radarul de fier, întîi precum o pată de untură, apoi întregul […]

  • Paradisul dronelor

    9 septembrie 2024

    Turismul nostru prinde aripi. Ne vizitează tot mai multe drone. În week-end a venit un grup din Rusia și a petrecut de minune în Delta Dunării. După cum informează MApN, […]

  • Balada triștilor băcani

    3 septembrie 2024

    Printre dugheni, pe strada Zece mese, acum o sută şi ceva de ani, a fost zărit, cu orbitoare fese, îngerul trist al triştilor băcani. Era un semn al crizei monetare, […]

  • Coridorul Ciucă

    2 septembrie 2024

    E un proiect de infrastructură politică menit să unească două zone defavorizate ale României: PNL și Palatul Cotroceni. Nu s-a făcut licitație, a fost încredințare directă. Se zice că Iohannis […]

  • Galben impostor

    1 septembrie 2024

    Nimic nu pare mai ridicol, în ultima perioadă, decât marota dreptei unite, pe care fel și fel de trompete o flutură în public, provocându-și erecții și visând umed la fotoliul […]

Iubitori de arta