► Franţa se află în stare de şoc după ce un criminal a deschis focul, la Toulouse, asupra mai multor copii şi părinţi în faţa unei şcoli evreieşti. Se pare că acelaşi dezaxat e vinovat şi pentru moartea unor soldaţi, săptămîna trecută. Cum nici unul dintre atacuri nu s-a petrecut într-o frizerie, cred că e pentru prima oară în ultimii cinci ani cînd Franţa nu poate da vina pe un emigrant român pentru o infracţiune. Deocamdată.
► Rebelii sirieni au început să publice scrisori de dragoste secrete între preşedintele Bashar al-Asad şi admiratoarele sale. Se pare că una din ele conţine chiar şi îndemnuri erotice mai ciudate precum: „Bagă-ţi tancurile în mine, voinicule“, „Înăbuşă-mi în forţă revolta interioară“ şi „Pedepseşte-mă ca pe o protestatară nemernică“.
► Germania are un nou preşedinte în persoana pastorului reformat Joachim Gauck. România nu are nici o şansă să atingă vreodată această performanţă, cea mai apropiată variantă fiind păstorul-reformat Gigi Becali.
► Un orăşel din Anglia a rămas fără şoferi de autobuz după ce aceştia au cîştigat 38 de milioane de lire la Loto. Mi se par lipsiţi de caracter. Şoferii de taxi-pirat din Bucureşti cîştigă cîte 38 de milioane de euro dintr-o singură cursă pînă la aeroport, dar n-am văzut pînă acum nici unul care să renunţe.
► Potrivit unui studiu, unul din cinci americani ar renunţa mai degrabă la sex decît la Internet. Potrivit unui alt studiu, unul din cinci americani n-a făcut sex în viaţa lui, deci dacă cei doi americani sînt unul şi acelaşi e de înţeles dorinţa de a păstra o relaţie cu cineva care te iubeşte şi te înţelege: Internetul.







acuma francezii or sa descopere ca ucigasul din Touluse era defapt un tigan roman si izrasi or sa spuna despre romani ca sint radacina raului jn Franta. peutan
unde era banel la chestia asta??
a declarat ceva ??