Când încă nici nu se umbla la bursele elevilor pe motiv de strâns cureaua bugetară și nimeni nu se gândea să umble la reforma sistemului energetic, cum de altfel nu pare nimeni să se gândească nici acum, minunata Societate Națională de Gaze Naturale Romgaz voia să afle exact cum stau lucrurile, cum să mai poată tăia, pe ici, pe colo, ori pe ce să mai poată cheltui, că în urmă cu un an nu gândea nimeni la tăieri. Că minunata companie de stat va face profit era clar, însă voiau un audit din ăsta super-special, ceea ce au și cumpărat. Mai exact, pe 18 iunie 2024, Romgaz semna un contract cu PriceWaterHouseCoopers pentru un audit valabil nu mai puțin de 42 de luni. Sigur, firma asta fusese și singurul ofertant, astfel că licitația a fost mai degrabă o formalitate, chit că cei de la Romgaz s-au gândit să pună fel și fel de condiții, că, sanchi, erau interesați de detalii. Inițial, prețul estimat de compania de stat pentru acest minunat, dar mai ales nesfârșit audit era de 6.355.495 de lei. După un an de zile și vreo cinci acte adiționale, valoarea contractului a ajuns la 7.165.400 de lei plus TVA, ceea ce oricum înseamnă un strop în oceanul de profituri ale companiei de stat. Acum, la ce ajută auditul ăsta nesfârșit? Păi, e nevoie de o companie externă care să spună dacă s-au atins indicatorii de performanță financiară, în principal, ca să se poată apoi stabili primele și bonusurile șefimii. Și clar s-au obținut rezultate bune, căci trăim în țara în care dacă, Doamne ferește, scade consumul, crește imediat prețul. Anul trecut, de exemplu, Romgaz a obținut un profit de peste trei miliarde de lei, și asta în condițiile în care compania e condusă și în prezent de un domn care n-are nici măcar studii în domeniul gazelor naturale. Dumitru Chisăliță, unul dintre apropiații fostului ministru Burduja, care inițial făcuse parte din acea mare echipă de consilieri neplătiți, a fost ulterior numit la șefia Romgaz. Omul, conform propriului CV, a terminat un stagiu universitar în „exploatarea și valorificarea gazelor naturale“ la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, unde a terminat și o facultate de inginerie, chestie care, pentru domeniul gazelor naturale, este echivalentul unei diplome în marină obținute la Brașov. Iată, însă, super-profit, audit plătit scump, cu siguranță primele și bonusurile de performanță sunt acoperite de acte. Dar o să mai povestim noi despre astea.
12.065 de vizualizăriAudit-ați de Romgaz, cu profitul cel mai breaz?

Zoom Audit-ați de Romgaz, cu profitul cel mai breaz?
Aici sunt banii dumneavoastră !