Pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării există câteva plaje sălbatice. Sălbatice cel puțin la nivel teoretic, pentru că, practic, nu mai sunt chiar atât de sălbatice și nu mai sunt nici prea izolate. Vorbim, ca să nu existe neclarități, despre plaje aflate în proximitatea unor localități și unde accesul publicului este cât de cât facil. Altfel, litoralul românesc mai are destui kilometri de nisip pe care nu ajung turiștii. Asta, însă, nu transformă locurile respective în plaje sălbatice sau în zone protejate. Unele pentru că nu sunt plaje în accepțiunea comună a plajei, care include și ceva corpuri umane care se prăjesc la soare, altele pentru că nu sunt sălbatice, nemaiavând de multă vreme faună și floră ce trebuie protejată.
Plajele din rezervație
de care, cu grijă, s-ar putea bucura și turiștii ar fi, în ordine geografică: Sulina, Sfântu Gheorghe, Gura Portiței și Vadu. De la nord la sud. Până în urmă cu un deceniu și puțin, ele ar fi fost trei, nu patru, căci Vadu era absolut necunoscută. Dar lucrurile se schimbă rapid. Și nu neapărat în bine.
Vama Veche a fost
descoperirea sfârșitului de secol trecut. Fiind în zonă de graniță, până în 1990 era extrem de greu spre imposibil să faci plajă în Vamă. Bătaia de cap era mai mare decât avantajele oferite, lipseau până și dughenele cu bere proastă, dar măcar rece, așa că pe plaja din Vamă găseai, la vremea aia, doi-trei oameni pe zi, veniți și ăia din 2 Mai, care li se părea aglomerat cu 150-200 de turiști în vârf de sezon.
Cum s-a transformat Vama nu mai trebuie amintit aici, povestea fiind, în general, cunoscută. Azi, Vama Veche e un loc mult mai aglomerat decât vechile stațiuni de care vamaioții inițiali încercau să scape, fauna și flora specifice zonei s-au înecat de mulți ani în pișatul revărsat direct în mare, iar între a-ți cumpăra un iPhoneX și a petrece o săptămână în Vamă nu mai este nici o diferență financiară. Ambele acțiuni necesită rinichi rezistenți, astfel încât lipsa unuia să nu se simtă pregnant.
Pornind de la sud spre nord,
următoarea plajă accesibilă ca preț și suficient de izolată, pe placul vamaioților, era Năvodari. Până când au apărut dezvoltatorii imobiliari, până au apărut hotelurile, blocurile cu apartamente și garsoniere de închiriat, până au năvălit cluburile de fițe. Adio liniște, pa-pa izolare, ciao naturism.
Următoarea plajă accesibilă pentru investitori, în principal, a fost Corbu. Corbu e și nu e în Rezervație. Parte din teritoriul comunei ar fi, parte nu. Partea pe care se află plaja de la Corbu, prima la care poți ajunge din Năvodari, pe șosea, nu este pe teritoriul RBDD. La doar câțiva kilometri liniari, mergând pe malul gârlei, însă, începe rezervația și așa-numita plajă de la Vadu.
Cu 10-11 ani în urmă, plaja de la Vadu era cu adevărat sălbatică. Până au descoperit-o vamaioții.
Astăzi (nu, nu chiar astăzi, ci în sezon), week-end-urile la Vadu înseamnă aproximativ două-trei mii de turiști. În condițiile în care există, în satul Vadu, maximum 40 de locuri de cazare.
Pe plajele de la Portița,
Sfântu Gheorghe și Sulina lucrurile nu sunt la fel de dramatice în ceea ce privește numărul de turiști. La Portița sunt maximum 150-200, la Sfântu sunt 2-300, la Sulina sunt pe plajă, în vârf de sezon, maximum 500 de oameni. Pentru că acolo se ajunge mai greu și mai scump.
La Vadu se ajunge direct cu mașina, iar riscul distrugerii faunei și florei este mult mai mare decât în oricare dintre celelalte locuri.
Până anul trecut, însă,
nici una dintre plajele deja publice din Rezervație nu se afla printre preocupările conducerii ARBDD. Mai mult, circulă fotografii cu angajați ai Administrației Rezervației care au participat la închiderea sau deschiderea sezonului turistic pe plaja de la Vadu, într-un loc ce nici măcar nu există din punct de vedere al autorităților. Căci nu există nici o autorizație de construcție pentru vreun spațiu destinat alimentației publice pe plaja respectivă, nu există nici o autorizație de mediu, nu există nimic. Dar construcțiile existau, fără autorizație, până când le-au pus la nisip niște incendii. Moment în care proprietarii, nici acum identificați, au început să construiască direct în beton. Tot fără autorizație, tot fără să-i vadă cineva. Din fericire, construcțiile în beton s-au oprit după câteva vizite ale noului guvernator. Dar nu se știe niciodată.
La Sulina au crescut, tot ilegal,
șezlonguri și umbrele, în apropierea unor cârciumi care nu sunt, nici ele, din cale-afară de legale. Acolo, ignorarea legii a început sub Elena Udrea, care a și atras niște fonduri europene care a trebuit să fie rambursate. S-au construit căsuțe și niște construcții care înaintează în mare. Sunt ilegale, dar deja sunt acolo.
La Sfântu’ Gheorghe și la Portița
e mai bine, încă mai există urme de respectare a legii.
Dar peste tot există aceeași problemă: turiștii nu mai pot fi opriți. Între această realitate și dorința unora de a se umple de bani există un gol imens care nu e obligatoriu să fie umplut. Tot ce-ar trebui ar fi o înțelegere între ARBDD și UAT-uri, astfel încât să câștige și primăriile ceva din afluxul de turiști, dar natura să piardă cât mai puțin. Respectarea legii, prin interzicerea categorică de construcții definitive, ar fi un prim pas. Mic pentru oameni, de nefăcut pentru arghirofili, câteodată.
