Deși, de cinci zile, Rusia a redevenit vecină cu România, noi ne prefacem că sîntem departe de viol și ne jucăm în continuare de-a baba cu chiloți de tablă, bazîndu-ne pe calculele și probabilitățile scutului antirachetă de la Deveselu.
Nu știu cît o să ne țină chestia asta de cald atîta timp cît Armata Roșie percepe instalația americănească din comuna doljeană ca pe o replică ceva mai manierată dată obraznicelor rachete ale lui Hrușciov, pitulate la umbra războiului rece printre trestiile de zahăr cubaneze, taman sub fusta creață a Floridei.
Popor mic, dar viteaz, în loc s-o fi bombardat pe Maica Rusie cu pătlăgelele noastre capitaliste, cu castraveciorii murați și cu conservele cu rază medie de acțiune și s-o fi dat cu zgaibele în sus cînd să-și tragă în venă Muscatul nostru Ottonel, am chitit, văzînd-o ușor ațipită, că-i mai sănătos să-i punem un răvaș aprins între deștele de la picioare.
Și asta în vreme ce austriecii îi aștern covorul roșu pe pîrtiile de schi, francezii o îmbie să le roadă Coasta de Azur, iar nemții o pupă fără jenă în gazoduct.
De mîine, cînd o să dăm la știucă în gurile Dunării, or să pună botul la linguriță submarinele ei nucleare, că nu în van a prorocit Traian Băsescu la mahmureală că Marea Neagră va fi un lac rusesc.
Și ’geaba vom sta de veghe în lanul de secară.
Fiindcă rușii au un prost obicei: nu se cară.
1.609 vizualizări
