În clădirea care adună cea mai multă impostură și lipsă de cultură din țară – ați ghicit, Casa Poporului – își găsește în mod extrem de potrivit existența și Muzeul Național de Artă Contemporană. E ceva providențial în faptul că muzeul ăsta își are galeriile tocmai acolo, pe latura cu vedere spre monumentul vanității ortodoxe, minunata Catedrală a Mântuirii. Chiar dacă la o primă vedere nu pare, providența se deșartă în toată splendoarea, încă din momentul în care urci cu liftul spre ultimul etaj.
Monumentul vanității e mare și fad, dar mai ales înconjurat de gunoaie. Poate că asta înseamnă mântuirea. De sus, de pe terasa muzeului, unde poți servi o cafea făcută în baza unei donații de către o doamnă simpatică, se poate vedea Bucureștiul în toată splendoarea lui mizerabilă.
Urmează o primă colecție, cu niște pietre aranjate curios, parcă în așteptarea unui sculptor. Așa e conceptul, pasămite, de-a dreptul misterios. Până la urmă ce informații să și ceri despre acele bucăți de piatră? Sunt pietre! Move on!
Tot la ultimul nivel, al patrulea, e și expoziția „Plecat”, semnată de Cosmin Bumbuț și Elena Stancu, despre care am scris deja aici. E, de departe, cea mai bună expoziție din cele existente la ora asta în muzeu. De aici, de la ultimul etaj, totul coboară vertiginos. Doar câteva scări și ești în abisul logicii și rațiunii, în măruntaiele procesului de creație al durerii la patină.
Leviathan. În măruntaiele colecției – așa se cheamă tot balamucul ce ocupă întreg etajul trei. Conceptul, căci – i shit you not, există și concept – îi aparține domnului Călin Dan. Care domn este, cum altfel?!, director al muzeului. În afară de niște afișe electorale din perioada comunistă, pentru care s-a găsit spațiu generos, totul este înghesuit în cuști cu gratii. Să nu fugă arta? Să nu o fure vizitatorii? Să se simtă operele ca pe vremea comunismului? Există sau ar putea exista o sumedenie de explicații și concepte, însă toate implică o întrebare: WHY THE FUCK? Suntem cumva în fața unui concept abstract, unul atât de revoluționar și excepțional că mintea unui om normal nu-l poate cuprinde? E cumva o expoziție a cărui prag ar trebui să-l treacă doar niște minți luminate, care reușesc să înțeleagă esența conceptului? Că, în cazul ăsta, să-și facă domnul Călin expoziție conceptuală unde vrea mușchiul lui de director. Eu, și probabil mai toți care am trecut pragul expoziției, am fi preferat să vedem obiectele de artă. Sau poate că asta e arta contemporană, să privești un tablou în cotorul ramei? După care, odată înțeles cotorul, îți folosești imaginația și intuiești exact ce e pe pânză.
Și, ca și cum nu era îndeajuns că toate obiectele astea de artă au fost închise după gratii, în ceea ce mie îmi dădea senzația unui BDSM intelectual, de strajă la cuștile cu tablouri au fost lăsați liberi, în toată splendoarea, doi porci. Doi porci mari, cum ar fi fost buni la casa fiecărui om în perioada comunismului, dar n-a fost să fie. Iată-i, sunt la Muzeul Național de Artă Contemporană. Sublim! Întregul etaj, tot Leviathan-ul ăsta e o splendoare. Nu contează dacă ești sau nu pasionat de artă, dacă te pricepi sau nu, dacă ți-a plăcut sau nu, rezultatul e același: WTF?!
Căci, de fapt, n-ai văzut nimic. Niște afișe comuniste, cu sloganuri pe care actualii le reciclează – un om pentru oameni – și multe obiecte ascunse în spatele unor gratii. Restul colecțiilor nici nu mai contează. Niște picturi la un etaj mai jos? Alo!! Porcii!!! Porcii ăia doi n-au cum să-ți iasă din minte, n-ai cum să le ștergi imaginea de pe retină. Colecția de chestii cu Brâncuși de mai jos – nimic de Brâncuși, doar chestii despre Brâncuși pe care le-a colecționat cineva, un fel de colecția mea cu mașini din guma Turbo. Alo!! Porcii! Porcii ăia doi….
De ce nu erau și porcii ăia doi după gratii, de ce?
5.023 de vizualizări
„De ce nu erau și porcii ăia doi după gratii, de ce?” Poate pentru ca ei sunt inca liberi, misuna, ii vezi, bagandu-si ratul, peste tot ?
Intrebare: pentru aceasta minunata expozitie de porci s-a incasat vreun ban pentru drepturi de autor?
Acum eu trebuie să pierd sănătate și viață ca să dați de urmă 30 de ani mai târziu ce prostii a făcut unul de-al vostru când eram în anul 3…
Dragă domnule Alex Cristorian se vede că nu prea le ai nici cu arta și nici cu filozofia, dar se pare că ai ceva cu Călin Dan. Dacă ai fi vrut să scri un articol despre expoziție, trebuia mai întâi să pleci de la titlul ei, să înțelegi sensul filozofic. Pentru mine personal care am trăit în acea epocă la care face referire expoziția a fost foarte ușor să înțeleg toate acele simboluri. Chiar să-i recunosc pe porci ( un porc și o scroafă). Cu putină cultură istorică și imaginație ai fi înțeles și tu. Dar când vi chitit să critici este mai greu. Menționez că nu-l cunosc pe Călin Dan, dar am cunoscut mulți artiști valoroși din acea epocă și care din păcate nu mai sunt. Este posibil ca această expoziție să fie și un omagiu adus lor.
Arta contemporana evolueaza?
De la valorile lui Brancusi, la poneiul roz si porcii manjiti.
Am mai vazut si alte expozitii de arta contemporana, cu pretentii de „adanca imaginatie”, prin Centrul vechi din Bucuresti.Gretoase.
Dra/dna Diana , bănuiesc ca va place arta , dar cu gramatica trebuie sa mai revedeți clasa a 5-a cred… Daca spui “ nu poți să scrii” trebui sa scrii așa (ca mine , aici) ; idem pt “..nu poți să vii ..” E clar ? Se pot doi “i” la aceste exprimări .
O mică inexactitate în text: …”o expoziție a cărui prag”… Corect este: „o expoziţie al cărei prag”.
O expozitie cu niste cutii de pantofi mai trebuie
Daca muzeul e de arta contemporana ar fi trebuit sa remarcam caracteristicile unor porci contemporani, cum ar fi rasa Schwäbisch-Hall sau Baltaretul romanesc.