Despre banii săracului Năstase

Pe vremea marilor întîlniri din parcarea de la Tîncăbești, cînd Băsescu îl pălmuia pe Vântu cu lingușeli, iar Vântu îi întorcea și geamantanul celălalt, ei bine, pe vremea aceea era premier Adrian Năstase.

Năstase a ieșit vineri pe poarta închisorii cu o barbă de miliardar sexagenar, de sub care plecau, una după alta, glumițele eliberării. Vreți să știți ce spuneau ele, într-o traducere la care DNA n-o să aibă niciodată acces? Iată traducerea: „Miliardul ăla din care mi-au luat alde Petrache și Bittner jumate, din care am îngropat un sfert, din care am depus în Elveția o cincime, dincarenumăpotafișacuo șesime și din care, scăzînd toate astea și împărțind la cinci sute de zile de bulău, îmi dă cam o sută de mii de euro pe zi, ei bine, miliardul ăla a meritat. Societății i-am plătit cu pușcăria, așa că nu mai trebuie să dau nimănui nimic, restul banilor sînt ai mei“.

Acum un deceniu însă, în perioada 2003-2004, Năstase îl fugărea pe Vântu. Vântu nu putea fugi prea tare și, din cînd în cînd, se întorcea și mai arunca peste umăr ba un pieptene, ba o aripă de albină, ba o șuviță de păr. Toate aceste erau foarte prețioase, valorau mult și procurorii se opreau să le cerceteze și să le împartă. Năstase însă voia mai mult. Atît de mult, încît Vântu a trebuit să arunce într-o zi peste umăr toate comorile pe care i le dăruise zîna fermecată de la FNI.

Năstase a scos o exclamație de încîntare, s-a închis o zi întreagă cu ofranda în birou, a mîngîiat-o, a alintat-o, dar apoi a ieșit nemulțumit. Mai voia ce- va. „Ce să fie, șefu’?“, au întrebat zapciii, iar Adrian și-a înălțat sprîncenele într-un fel anume către peretele unde atîrna al o mielea „Car cu boi“ original al lui Grigorescu. Zapciii au plecat ca din pușcă, iar Vântu a început să adune artă pînă la concurența sumei indicate de sensibilul premier. Așa, lupta anti- corupție a putut fi înfăptuită „în bune condițiuni“, cum obișnuia să raporteze Micky Șpagă.